Prima reacţie a familiei după ce s-a spus că Mădălina Manole a fost ucisă

Pete Klismet, un fost investigator al FBI, a declarat, că Mădălina Manole a fost ucisă.

 

 Acesta a acordat un interviu unui post de radio din Statele Unite şi a vorbit despre cazul „Mădalina Manole”.


”Sunt 4 moduri în care poţi muri: una este din cauze naturale, a doua accidental, a treia – sinucidere şi a patra – crimă. Eu le-am exclus pe primele trei. Sunt de părere că în acest caz nu este vorba de sinucidere. Asta este o crimă! Am să merg în România peste câteva săptămâni  pentru a mă întâlni cu Procurorul General al Romaniei, pentru că acest caz este unul atât de evident”, a declarat Pete Klismet.


După ce a auzit ce a spus fostul investigator al FBI, tatăl Mădălinei Manole a mărturisit că nu ştie cum să procedeze, potrivit ziarului Cancan.


”Nu ştiu. Nu îi cunoaştem şi nu avem nicio legătură cu dânşii. Nu ştiu cum vom proceda. Nu ştiu ce au descoperit dânşii în dosar. Eu vreau să-l întreb pe domnul procuror Moldovan: ce au căutat ei în casa fetei mele dacă nu au găsit testamentul, filmul, pistolul? Eu cred că aceşti investigatori au ceva în plus peste investigatorii noştri. Faptul că nu sunt români şi nu sunt din România... sunt neutri. Bănuiesc că au şi documente... nu vin ei aşa să se facă de râs”, a declarat tatăl Mădălinei Manole.