PRIMA operaţie asistată robotic din Moldova: A fost realizată la un pacient bolnav de cancer - FOTO

Specialiştii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi au realizat prima intervenţie chirurgicală asistată robotic din regiunea de Nord-Est a ţării.

 

Intervenţia realizată de specialiştii UMF s-a desfăşurat la IRO, la un pacient cu neoplasm de colon.

 

Aceasta s-a realizat utilizând sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic, sistem achiziţionat prin intermediul proiectului CENEMED, desfăşurat de UMF Iaşi în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie.

 

„Este vorba despre o colectomie segmentară stângă joasă, la un pacient cu neoplasm de colon sigmoid. Intervenţia s-a desfăşurat în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, Clinica I Chirurgie Oncologică şi a fost realizată sub observaţia domnului doctor Victor Tomulescu, de la Ponderas Academic Hospital - Regina Maria din Bucureşti, în calitate de mentor. Evoluţia postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat la 6 zile postoperator, cu o stare generală foarte bună”, a explicat asist.dr. Dragoş Scripcariu, care a efectuat această primă intervenţie chirurgicală.

 

 

Echipa a realizat intervenția chirurgicală în premieră

 

Reprezentanţii UMF Iaşi spun că CENEMED este un proiect unic în România, al cărui obiectiv este creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare şi de transfer de cunoştinţe a UMF Iaşi, potrivit Ziarul de Iași.

 

„Echipamentele medicale de înaltă performanţă achiziţionate în proiectul CENEMED au fost puse în funcţiune în unităţile medicale incluse în proiect: IRO, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» şi Spitalul Clinic «Prof. C.I. Parhon» şi au început să fie utilizate. Ideile de cercetare de înaltă performanţă cu care universitatea a câştigat acest proiect sunt idei de cercetare clinică integrate în context european. De aceea cercetarea se realizează prin utilizarea acestor echipamente medicale de către echipele de cercetători”, a precizat prof.dr. Diana Cimpoeşu, managerul proiectului CENEMED.

 

(Foto: Ziarul de Iași)