Prezentare bilingvă la Primărie pe tramvaie ultra-moderne ce-ar urma să fie cumpărate la anul: FOTO & VIDEO

Katarzyna Hyla pe numele ei, reprezentanta firmei Pesa din Polonia, cu traducătorul aferent lângă, a petrecut mai bine de o oră în sala de ședințe a Primăriei Botoșani unde a venit cu misiune clară: aceea de a-i convinge pe primar, viceprimar, directori Eltrans și alții, să cumpere tramvaie și autobuze electrice de la ei.

 

Într-o engleză ușor forțată și ajutată de un videoproiector, șefa de marketing de la furnizorul polonez de mijloace de transport în comun, fie că vorbim de trenuri, tramvaie sau autobuze, electrice sau diesel, a făcut o trecere în revistă de circa 40 de minute în istoricul companiei dar și a țărilor care s-au bucurat deja de serviciile Pesa. Asta după ce, în urmă cu ceva timp, primarul a fost plimbat cu unul dintre autobuzele electrice ale companiei.
Ovidiu Portariuc: ”Avansăm cu proiectul legat de transportul public local, după ce am avut acea prezentare a unor autobuze electrice, am primit astăzi vizita unui important furnizor de tramvaie din Polonia, unul dintre cei mai mari producători din Europa centrală și de est.”

În contextul în care municipalitatea nu mai așteaptă decât apariția ghidului de finanțare pentru depunerea proiectelor care să consolideze sistemul integrat de transport public local, furnizorii au simțit deja oportunitatea parafării unui contract de ordinul milioanelor de euro, din fonduri comunitare, evident. Ba chiar au lansat și o invitație pentru botoșănenii cu funcții din Primărie.
După această scurtă prezentare, probabil va urma o vizită a colegilor de la societatea Eltrans împreună cu cei care au pregătit proiectul de transport public pentru a vedea cum se prezintă aceste tramvaie în exploatare în localitățile unde funcționează deja urmând ca la începutul anului următor să ne bucurăm și noi de achiziția acestor tramvaie”, spune primarul de Botoșani.


Vor merge probabil în Polonia viceprimarul Cosmin Andrei și directori de pe la societatea Eltrans.
Un singur tramvai oferit de Pesa se ridică la o valoare de 1,6 milioane de euro, o garnitură de 32 de metri. Proiectele ce vor fi depuse spre finanțare cumulează toate 35 de milioane de euro și aici discutăm despre reabilitarea infrastructurii rutiere, achiziția de mijloace de transport – tramvaie + autobuze precum și modernizarea stațiilor.
Iar oferta furnizorului se mulează pe gustul clientului: ”Putem discuta, ați văzut sunt custom-made, sunt produse la cerințele clientului și în funcție de dotări, dimensiuni, design, se poate discuta o numită formulă”, încheie primarul.
Termenul limită de depunere a proiectelor pe noile ghiduri de finanțare ar putea însemna începutul anului viitor. Proiectele pentru transportul public de la Botoșani se depun pe Programul Operațional Regional – Fondul European de Dezvoltare Regională.
(G.E.)

[[galerie-foto]]