Preşedintele CJ, sufocat de birocraţia Guvernului

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a criticat joi birocraţia de la nivelul autorităţilor centrale. Acesta a dat trei exemple concrete de programe cu finanţare europeană care erau blocate de luni de zile şi pentru care s-a deplasat inclusiv săptămîna precedentă la Bucureşti în vederea deblocării.

Unul dintre acestea îl reprezintă reabilitarea Casei Ventura, program de circa trei milioane euro aflat în întîrziere cu aproximativ jumătate de an. „Am văzut că erau cam mulţi, de un contract ca al nostru se ocupau vreo 3-4 de acolo. I-am întrebat direct ce le mai trebuie şi mi-au spus că nu trebuie nici pe verticală, nici pe orizontală, ci pe cant”, a povestit Mihai Ţâbuleac ce se întîmpla cu programul în capitală, dînd asigurări că „săptămîna viitoare mă duc şi nu mă întorc acasă fără contract”.

A doua problemă este aceea a apariţiei ordinului privind achitarea de la bugetul de stat a TVA-ului aferent reabilitării reţelei de apă şi canalizare din Botoşani, din cauza căreia există un mare pericol de sistare lucrărilor. Şi asta deoarece SC Apa Grup SA a adunat datorii de peste un milion euro către consorţiul Hidroconstrucţia – Apa Grup. S-a reuşit determinarea ministrului Finanţelor Sebastian Vlădescu să semneze ordinul, însă şeful CJ le-a cerut directorilor de la Apa Grup "să picheteze acolo” pînă ce nu văd ordinul trimis spre publicare la Monitorul Oficial.

Apoi, s-a încercat deblocarea investiţiei privind sistemul integrat de management al deşeurilor. „Şi aici se înregistrează o culpă destul de mare fără să fie vinovat Botoşaniul”, a arătat Mihai Ţâbuleac. El a adăugat : „azi mi-au spus că este rezolvată problema, am şi documente în sensul acesta, iar cînd s-au dus la Bucureşti iar au găsit nişte chichiţe. Vrem să ieşim în faza de şantier că, se vede treaba, din birou nu se face nimic”.

„Boala României este birocraţia excesivă. Asta reprezintă principalul motiv pentru că există o criză dureroasă şi tot de aici ar trebui să vină şi soluţia”, a concluzionat şeful CJ.