Președintele acuzat de plagiat, șeful Poliției întrebat dacă nu vrea niște bani - FOTOGALERIE

Membrii Autorității de Ordine Publică (ATOP) s-au întrunit miercuri într-o ședință ordinară unde principalul punct era să se aprobe planul strategic pentru anul 2017 pentru a fi adoptat în ședința de plen de miercurea viitoare.

 

Acest plan a fost întocmit, conform declarațiilor președintelui ATOP, Gheorghe Nazare în urma unor consultări cu Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Poliția Locală.  

 

Colegul lui de partid, consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă, a intervenit și a spus că, de fapt, s-a preluat planul de la nivel național.

 

”De fapt această strategie este o copie a stragiei naționale și o înșiruire a unor dorințe mai mult. Sigur, poate că nu ni se puteau da mai multe amănunte, cum realizăm un anumit obiectiv pe care ni-l propunem. Nu vrem să intrăm în latura operativă a activității Poliției, Jandarmeriei sau ISU. Dar mi se pare extrem de sumar și o reluare de aproape 100% a programului național. Sunt lucruri specifice municipiului și județului Botoșani, au fost mai puțin atinse”
Gheorghe Vâzdoagă, membru ATOP

 

Și a avut și o întrebare către șeful Poliției care pentru anul viitor nu a solicitat nici o sumă la capitolul dotări.

 

”Dle inspector șef, de ceva dotări nu aveți nevoie? Dotări în sensul decent al cuvântului, nu mașini sau altceva. Că văd acolo trei acțiuni: una la ISU, un la Jandarmerie și una la Poliție. Noi eram obișnuiți să dăm de la ATOP niște bani și pentru dotări. Știu că nu erau aparate performante foto, truse criminalistice, am venit și cu alte propuneri. Eu vă propun, mai analizați și completați acest material înainte de a ajunge pe masa de lucru miercurea viitoare”
Gheorghe Vâzdoagă, membru ATOP

 

Șeful Poliției i-a răspuns calm: ”Consiliul Județean ne-a spus că în afară de acest programe nu mai pot să ne finanțeze. Au spus clar că nu mai sunt de acord să doteze structurile de ordine publică”

Consiliul Județean a fost preluat de PSD prin Costică Macaleți. În anii anteriori nu au fost situații în care aceste sume asigurate Poliției prin ATOP să fie considerate ilegate, atât timp cât se consideră că sunt finanţate achiziţii meninte în final să crească gradul de siguranță al cetăţeanului.