În anul 1996, o listă a ziarelor din Botoșani, de la prima apariție a ”Independentului” (1862) și până în anul 1995, număra nu mai puțin de 335 de publicații. ”Inventarul” era realizat la acea vreme de jurnalistul ”Clopotului”, Ion Maximiuc, și publicat în revista ”Hierasus”. Erorile, confuziile și lipsurile listei de acum aproape de 25 de ani demonstrează cu asupra de măsură necesitatea unei mai atente cercetări asupra acestui domeniu, chiar și numai pentru ca această listă să nu devină reper peste timp.

335 de publicații în 133 de ani

În 133 de ani (din 1862 până în 1995), la Botoșani au apărut, așadar, nu mai puțin de 335 de publicații.

Nu era prima listă de acest fel realizată de același Maximiuc, ci una ”revăzută și adăugită”. Autorul însuși recunoaște că prima listă, cea din 1983, care cuprindea 289 de publicații, nu a fost lipsită de erori. La fel cum nici cea din 1996 nu avea pretenția de a fi un exhaustivă. Vom vedea, în acest material, că nici foarte corectă nu este, cuprinzând la rândul său erori sau confuzii de nume.

”Sunt convins că lista nu e completă, am vagi informații și despre alte publicații. Unele le-am văzut și le-am afișat; altele le-am reluat după d-l Bejenaru și alți autori (Șt. Cervatiuc, Ileana Turușancu, D. Iarcu și, evident, încă mulți alții. Publicarea lor ar fi în serviciul completării cu date noi a informațiilor noastre, destinate celor ce în viitor vor încerca o lucrare de anvergură despre presa de la noi”, scrie Ion Maximiuc în articolul ”Posibile și necesare corective și completări la o (posibilă) istorie a presei locale”, recunoaște însuși Maximiuc.

Tradiția presei la Botoșani este un subiect nu foarte dezbătut astăzi, poate și din pricină că presa însăși pare să își fi pierdut, în timp, tradiția. Ea devine, uneori, ”apanaj ocazional” al celor care fac statistici, după cum spune scriitorul Gellu Dorian, la rândul său publicist și redactor-șef al unei publicații literare cu o îndelungă istorie și cu notorietate națională.

”Când e vorba de o tradiţie oarecare în arealul Botoşanilor, în mai toate domeniile ce ţin de educaţie, implicit cultură, presă, jurnalism, acestea fac „apanajul ocazional”al celor care au preocupări fie statistice, fie de evidenţă constatativă, în a marca importanţa oraşului din Ţara de Sus în rândul oraşelor care chiar au însemnat ceva în cultura acestei ţări. Presa botoşăneană a fost una ce a fiinţat aici de prin prima jumătate a secolului XIX, de la foile de pripas şi mercuriale la ziare cu program editorial definit. Poate cel mai aplicat în presa culturală, cu profil de magazin, să fi fost, la începuturi, Scipione Bădescu, în publicaţiile căruia a publicat şi Eminescu (se ştie despre părerea acestuia despre literatura ce se făcea la Botoşani, în comparaţie cu pastrama şi covrigii de Botoşani!)”,

Gellu Dorian, publicist și scriitor

Revenind la lista lui Ion Maximiuc, ea pleacă, este adevărat, de la anul 1862, când I.V. Adrian înființa la Botoșani ziarul ”Independentul”, despre care am amintit săptămâna trecută, în aceeași rubrică a ziarului Botoșăneanul.ro.

Vom prezenta astăzi doar primele zece publicații din lista realizată de Ion Maximiuc:

1.Independentul, 1862, Botoşani, 1. V. Adrian
2. Curierul Botoşanilor, 1865, Antonie I. Gheorghiu şi N. Frankel
3. Ţara de Sus (Terra de Susu), Botoşani, 1866, I.V. Adrian
4. Rostul Român, 1866, Botoşani
5. Calendarul etern (Calendarulu eternu) 1866, Botoșani
6. Opiniunea, 1867, Botoşani, D. Scarlat Miclescu
7. Steluta, 1868- 1869, Botoșani, I.V. Adrian
8. Telegraful, 1868, Botoșani, P. Pencovici
9. Foiţă pentru toţi, 1868, Botoşani, I.V. Adrian
10. Progresul, 1868, Botoșani

Presa liberă a anului 1990

Și asta pentru că, de această dată, ne vom opri asupra anilor 1990, când Botoșaniul a simțit, la fel ca în toată țara, explozia cuvântului scris, puterea presei locale, pe care până atunci o deținuse în exclusivitate ziarului ”Clopotul”. Ziar care, așa cum era de așteptat, avea să fie și primul care trecea, cu surle și trâmbițe ”revoluționare”, la presa liberă.

Cum arată, în lista lui Maximiuc, presa din primul an fără comunism? Iată:

312. Gazeta de Botoșani (Clopotul poporului) 1989, 1990, Gh. Jaucă
313. Vocea Dorohoiului liber. 1989, Mihai Cojocaru
314. Tribuna Agricultorului, 1990, Botoșani, Ion Maximiuc
315. Fotoreporter, 1990, Elena Condrei. Valerian Ţopa. Botoșani
316. Atitudinea. 1990. Botoșani. V. llișoc (sic!), S. Ailenei. E. Hrușcă. C. Iftimc
317. Curierul de Dorohoi, 1990, M. Cojocaru
318. Consens, 1990, Dumitru Lavric, Botoşani
319. Mesager, 1990, Ioan Aniţei, Botoşani
320. Chemarea, 1990, Virgil Dvoracec, Botoşani
321. Puls contact, 1990, Botoşani (V. Teişanu, D. Iurea ş.a.)
322. După Babel, 1990, George Luca, Botoşani
323. Sisif, 1990, (rebus), P. Pardău, Botoşani

Prima și singura publicaţie independentă, plus erori și confuzii

Dacă unele erori sunt vizibile, altele pot fi depistate doar de către cei direct vizați.

Privim, de pildă, către ”Atitudinea”. Sesizăm lipsa unuia dintre cei mai importanți fondatori ai publicației, și anume Florentin Florescu. Adăugăm, de asemenea, la capitolul ”erori” numele greșit al lui Viorel Ilișoi, ziarist rămas și astăzi pe frontul cuvântului scris.

(Florentin Florescu și Viorel Ilișoi)

Potrivit unui amplu material semnat de Viorel Ilișoi despre acele zile (Cum am devenit ziarist), primul număr din ”Atitudinea” apărea la Botoșani în ziua de 3 februarie 1990. Care apărea cu sprijinul formației ”Azur”, după cum aflăm în articolul citat:

”…sâmbătă, 3 februarie 1990, apărea primul număr al gazetei „Atitudinea“. Prima şi, pentru destulă vreme, singura publicaţie independentă din judeţ. Banii de tipar proveneau de la Azur, celebra, pe atunci, formație de manele și zdrăngăneli. Dârlăitorii azurieni avuseseră un concert în Botoșani, în dimineața democrației, și o parte din încasări ‒ ce gest frumos ‒ au donat-o pentru apariția gazetei”,

Viorel Ilișoi, jurnalist și scriitor

(Primul număr al gazetei „Atitudinea”, foto: viorelilisoi.ro)

Despre ”Atitudinea”, scriitorul Gellu Dorian spune că a fost ”cea mai reformatoare ca atitudine, dar cu viață scurtă”.

”În decembrie 1989, „Clopotul” a devenit pentru un număr „Clopotul poporului”, apoi s-a transformat în „Gazeta de Botoşani”. Asta la nivel de presă cotidiană. Hebdomadare au apărut imediat: „Atitudinea”, cea mai reformatoare ca atitudine, dar cu viaţă scurtă. Apoi cu viaţă şi mai scurtă, „Foto-reporter”, „După Babel”,

Gellu Dorian, publicist și scriitor

Nu este singura eroare din lista fostului ziarist de la Clopotul, ziar devenit peste noapte al ”poporului”, odată cu toți cei care scriseseră ani de zile în el. Extragem, de la numărul 321, publicația ”Puls contact, 1990, Botoşani (V. Teişanu, D. Iurea ş.a.)”.

Întrebat cu privire la apariția acestui ziar în 1990, scriitorul Victor Teișanu nu confirmă prezența sa într-o asemenea redacție, nici ca fondator, nici ca ziarist sau măcar colaborator.

”Nu am auzit până acum de Puls contact, nu știu nici cine este D. Iurea. Am auzit de un singur Iurea, era un activist dinainte de 1989, e adevărat, unul foarte inteligent și respectat, dar cred că îl chema Constantin, nu cu vreo inițială D.”,

Victor Teișanu, publicist și scriitor

Scriitorii-publiciști, unii în plus, alții… în minus

Depășind anul 1990, ajungem la publicațiile pe care Ion Maximiuc le consemnează până la anul 1995, de la Tribuna Dorohoiului (1991-1992), până la ”Brad bătrân” (1995).

De remarcat că multe dintre publicațiile care apar în acești ani sunt fondate/susținute de oameni implicați în presa de până în 1989.

324. Tribuna Dorohoiului, 1991-1992, I. Maximiuc
325. Bețivul, 1991, D. Butnaru, Dorohoi (umoristic, în red. Tr. agr.)
 326. Buletinul comercial al Camerei de comert şi industrie, 1991
327. Agora - literar, 1992, Botoşani. (poeti tineri); Alecsa, Bădiliţă ş.a.
328. Actualitatea botoşăneană, 1993, Vasile Timoficiuc, Botoşani
329. Jurnalul de Botoşani, 1993, Ioan Rotundu
330. Primăria Botoşanilor, 1993, Ionel Bejenaru ş.a.
331. Gazeta poliţiei - supliment la Gazeta de Botoşani
332. Curierul, 1995, Mircea Oprea
333. Monitorul de Botoşani, 1995, George Lazăr
334. Botoşanii, 1994, Marian Andrioaie, I. Bejenaru, I. Maximiuc .
335. Brad bătrân, 1995. M. Ureche, T. Apetrei, I. Bejenaru, I. Maximiuc

Mircea Oprea, pe care în lista de mai sus îl regăsim drept fondator al ziarului ”Curierul” (1995), a avut o contribuție ceva mai largă decât cea atribuită de ziaristul Ion Maximiuc. Astfel, numele scriitorului ar fi trebuit trecut și în dreptul altor publicații, cum ar fi ”Buletinul comercial al Camerei de comerț şi industrie” (1991) sau ”Gazeta poliţiei - supliment la Gazeta de Botoşani”.

”Ajungând la Camera de Comerţ după căderea Gazetei de Botoşani, am făcut o publicaţie pe specificul organizaţiei. Când Andraşcu (Dan Andrașcu, nota red.) a pierdut preşedinţia Camerei botoşănene, am plecat de la Cameră şi am făcut o revistă lunară la Grafik-Art- numită Eurobusiness, apoi, la Primărie, o publicaţie cu hotărârile consiliului municipal. Mai devreme făcusem un supliment derivat din pagina pe care o ţineam la ziar – Viața în credință, ajuns mai târziu publicaţia Protopopiatului, apoi – Gazeta Poliției (menţionată, văd, de Ioan Maximiuc) de care m-am ţinut o vreme... Tot prin anii '90, câţiva de la Gazeta de Botoşani am făcut, peste Prut,  Curierul de Bălţi”,

Mircea Oprea, publicist și scriitor

O altă eroare pe care Ion Maximiuc o comite este cea privind publicația ”Agora”, consemnată astfel: ”Agora - literar, 1992, Botoşani. (poeți tineri); Alecsa, Bădiliţă ş.a.”.

Revista de poezie ”Agora” a apărut în anul 1992, fiind editată de un grup de scriitori tineri - așa cum menționează și Maximiuc, până în anul 1995. Însă Lucian Alecsa (bănuind că la el se referă ziaristul făuritor de listă) nu a avut de a face cu această publicație, Ion Maximiuc făcând de fapt o confuzie de nume. Revista de poezie ”Agora” a fost realizată de tinerii Gabriel Alexe, Nicolae Corlat, Horațiu Ioan Lașcu, Cristian Bădiliță și Dan Lungu, având și o serie de colaboratori de-a lungul apariției.

Presa literară la Botoșani

De altfel, viața presei literare la Botoșani nu a fost una la fel de intensă precum cea a ziarelor de atitudine.

”Şi aici au fost după 1990 câteva publicaţii care au dispărut aşa cum au apărut, unele dorind să repună în circulaţie titluri de reviste renumite din perioada interbelică, altele inventive şi frumos colorate, însă dispărând la fel ca libelulele de pe oglinda unui bulhac; ori, aşa cum se ştie, o alta, revista „Luceafărul”, revistă de tradiţie a Uniunii Scriitorilor din România, cu o istorie de necontestat în istoria literaturii române, a devenit proprietate prin „patent înregistrat” sub o siglă generală la OSIM al unei societăţi comerciale sau asociaţii culturale botoşănene, care a dus-o în derizoriu, la un nivel amatoristic jalnic, cu apariţie sporadică online”,

Gellu Dorian, publicist și scriitor

Un loc aparte îl ocupă, în această secțiune, revista de cultură ”Hyperion”, aflată astăzi în al 38-lea an de apariție neîntreruptă, fiind cea mai longevivă publicație de acest fel. Tot în dreptul lui Gellu Dorian adăugăm și revista ”Țara de Sus”, înființată la Centrul de Creație alături de Ion Ilie, revistă pe care scriitorul o va coordona vreme de 11 ani.

”Revista de cultură Hyperion, prima revistă botoşăneană ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu un profil cultural de reală instituţie de cultură, cu mici subvenţii pentru tipar de la administraţia judeţeană prin Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”,

Gellu Dorian, publicist și scriitor

Potrivit scriitorului Gellu Dorian, astăzi redactor-șef al publicației, revista „Hyperion” a preluat în decembrie 1989 activitatea suplimentului literar „Caiete botoşănene”, apărut în 1982 la Botoşani, în corpul revistei „Ateneu” din Bacău, timp de 8 ani, adică 84 de numere.

”Atunci, în decembrie 1989, şi-a schimbat numele în Hyperion, alternând un timp ca apariţie şi denumire, cu apariţii săptămânale, ca supliment al Gazetei de Botoşani, iar apoi cu apariţii trimestriale sau lunare în cumul de trei numere trimestrial, aşa cum apare şi în prezent. Este, astfel, o instituţie recunoscută pe plan naţional, care face cinste oraşului şi judeţului, însă mai puţin apreciată pe plan local, dar aici orice revistă de cultură din ţară are ecou foarte redus, deşi tradiţia culturală a acestui loc, mereu invocată, ar trebui să atragă ca un magnet orice act cultural de marcă”,

Gellu Dorian, publicist și scriitor

(Va continua)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: