Înmormântare cu zeci de polițiști și jandarmi: Preotul mort de Covid adus la biserică doar înaintea înhumării, DSP-ul a obligat familia să-l depună la morgă – GALERIE FOTO

Părintele profesor Constantin Muha a ajuns seara trecută la Dorohoi. Sicriul a fost depus la morga Spitalului municipal Dorohoi, în ciuda dorinţei familiei şi a  credincioşilor, care aşteptau să fie depus pe catafalcul ridicat în curtea Bisericii Sfânta Vineri.

 

Primăria și Protopopiatul au insistat să fie depus la biserică


Lăcașul de cult de pe Bulevardul Victoriei este cel unde preotul, atât de iubit de dorohoieni şi nu numai, a slujit o viaţă întreagă.


Maşina mortuară a ajuns de la Iaşi în jurul orei 18.00. La intrarea în oraș a fost preluată de două autospeciale, ale Poliţiei şi Jandarmeriei din Dorohoi şi condus la amintita unitate sanitară, unde sicriul a fost depus la morgă, operațiune la care au avut acces doar membrii familiei.


Potrivit informaţiilor obţinute de Realitatea Dorohoiană, în cursul zilei de ieri s-au purtat discuţii intense între reprezentanţii Protopopiatului Dorohoi şi Primăriei, pe de o parte şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, pe de altă parte, în încercarea de a fi aprobată depunerea sicriului sigilat pe catafalcul ridicat în curtea Bisericii Sfânta Vineri, astfel încât preoţii să poată oficia slujbele, conform canoanelor bisericeşti, iar credincioşii să-şi poată lua adio de la preotul care i-a slujit o viaţă.

 

DSP a refuzat, iar sicriul sigilat a fost adus cu două ore înaintea slujbei de înmormântare


La un moment dat varianta părea posibilă, însă spre seară răspunsul DSP a fost că nu se poate accepta această așa ceva.


Neoficial, potrivit părerilor unor preoţi din Dorohoi, motivul ar fi creşterea incidenţei de cazuri confirmate cu COVID-19, de peste trei la mie, în Dorohoi.


Încă de vineri după-amiază, la catafalcul din curtea Bisericii Sfânta Vineri, dorohoienii au început să depună coroane şi jerbe de flori. Pe aleea bisericii, dar şi pe trotuarul din faţa bisericii, au fost prezenţi preoţi din parohiile din Dorohoi şi împrejurimi şi mulţi credincioşi.

 

Sicriul a fost adus la biserică sâmbătă dimineață, iar slujba de înmormântare, oficiată de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a avut loc de la ora 12:00 în prezența a aproximativ 50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali.


”Având în vedere evenimentul care se desfășoară în aceste momente pe raza municipiului Dorohoi, precizăm faptul că forțele de ordine sunt prezente în teren pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru  verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, zeci de efective de polițiști, jandarmi și polițiști locali acționează pentru desfăsurarea în bune condiții a evenimentului și pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19”, a comunicat Poliția Botoșani într-un comunicat trimis în timpul slujbei.

 

Până la acel moment nu se înregistrase vreun incident.

 

Părintele Constantin Muha a fost îngropat într-un mormânt făcut chiar la intrarea în curtea Bisericii Sfânta Vineri, pe partea dreaptă.


 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store