Puţini ştiu că Ion Creangă, genialul povestitor din Humuleşti, îşi testa creaţiile populare în nordul extrem al Moldovei. Mai precis, în comuna Pomârla din judeţul Botoşani, scriu reporterii de la publicația Adevărul.
Preotul satului, un bun cunoscător al istoriei locale, spune că Ion Creangă a citit pentru prima dată „Capra cu trei iezi“ la Pomârla. Poveştile le erau citite copiilor din sat. Dacă îi plăceau, erau publicate. Poveşti precum ”Soacra cu trei nurori”, „Capra cu trei iezi” sau ”Ivan turbincă” sunt printre cele mai cunoscute şi apreciate lucrări ale nemuritorului Ion Creangă. Născut la Humuleşti, acesta i-a impresionat pe junimiştii ieşeni cu talentul său de povestitor, de culegător de folclor, dar şi de scriitor. Multe dintre operele sale au trecut de girul junimiştilor şi au fost publicate în deja celebra revistă literară din secolul al XIX-lea ”Convorbiri literare”.
Puţini însă ştiu că humuleşteanul şi-a testat o parte a povestirilor într-un loc aproape necunoscut, din nordul extrem al României. Este vorba de Pomârla, un sat din apropierea graniţie României cu Ucraina, în nordul judeţului Botoşani. Preotul paroh, un bun cunoscător al istoriei locale dar şi un păstrător al tradiţiilor şi arhivelor din zonă, dezvăluie pentru ”Adevărul” că la Pomârla, Ion Creangă a poposit în repetate rânduri şi că a citit pentru prima dată povestea sa ”Capra cu trei iezi” în faţa unor şcolari de la ţară. De altfel, humuleşteanul şi-ar mai fi testat şi ulterior poveştile înainte de publicare, în faţa micuţilor din Pomârla, un public exigent de altfel. Mai mult decât atât se spune că unii junimişti, precum Vasile Pogor, considerau suficient girul puştilor din Pomârla, pentru ca o poveste de-a humuleşteanului să fie publicată.
La prima vedere, nu există nicio legătură între Pomârla, Iaşi sau Humuleşti, deci povestea ar părea doar o simplă fabulaţie. Preotul paroh din Pomîrla, Ioan Niţă, cel care slujeşte la frumoasa biserică de secol XIX lăsată moştenire comunei, de familia boierilor Başotă, este însă convins că Ion Creangă a ajuns la Pomârla. Şi are şi argumente logice. În primul rând la Pomârla a fost ridicat un institut academic, primul de acest gen din ţară. A fost deschis la 1879, dar de amenjarea şi constuirea acestuia s-a ocupat mult timp Vasile Pogor, un junimist de seamă şi un simpatizant al lui Creangă. Anastasie Başotă, boierul care deţinea numeroasele domenii, din nordul judeţului Botoşani şi nu numai, a dorit pentru iluminarea maselor, construirea unui liceu. Familia Başotă mai construise deja o şcoală. Şi anume prima şcoală particulară de la sat din Moldova pentru copii de clăcaşi. Cu acest institu academic, dorea să le continue educarea şi iluminarea. Au venit profesori renumiţi aici. Boierul Anastasie Başotă, a murit înainte ca acest institut academic să-şi deschidă porţile. Dar a lăsat prin testament cu limbă de moarte, ca acesta să fie dus la bun sfârşit. Ca suflet al punerii în practică a ideii de iluminare a boierului Başotă prin acest institut a fost Vasile Pogor care avea semătura pe testament dar şi Remus Rus, fostul lui medic curant şi ceilalţi care făceau parte din comitetul epitropiei. Au fost şi alţi junimişti implicaţi.
De altfel primul director a fost Samson Bodnărescu”, spune preotul Ion Niţă. Creangă ar fi ajuns la Pomârla, înainte de înfiinţarea institutului academic, în 1875, în timp ce erau făcute pregătirile, adus probabil de Vasile Pogor, împreună cu Eminescu, între care din 1874, se legase o puternică prietenie. De altfel este cunoscut faptul că humuleşteanul era simpatizat de Pogor. „Poporalul”, Creangă deveni idolul lui Pogor, dispreţuitor al poeziei populare ca să aţâţe spiritele, dar mare iubitor de glume. Încet-încet, Creangă trecu de la scaunul dinspre uşă pe care sta smerit, în frunte adunării, lăfăindu-se cu toată făptura-i groasă şi mişcând îndrăzneţ basmaua-i roşie. Acum Pogor îşi făcuse din fostul diacon psaltul glumelor sale.”, scria George Călinescu în ”Viaţa lui Ion Creangă”.
