Preocupări de deputat: Lipsa cadastrului la terenuri agricole

 

Deputatul PNL, Costel Şoptică a avut o interpelare în plenul Camerei Deputaţilor întrunit marţi, 22 octombrie 2013 prin care a atras un semnal de alarmă cu privire la situaţia cadastrală a unor terenuri de pe teritoriul ţării. Potrivit parlamentarului, sistemul de subvenţionare a agriculturii din partea Uniunii Europene a scos la iveală un mare neajuns – lipsa cadastrului pentru terenuri.

Reforma Politicilor Agricole Comune a însemnat, în primul rând, schimbarea modalităţii de subvenţionare, de la sprijinul în funcţie de producţie, la cel în funcţie de suprafaţa de teren exploatată. De aici şi nevoia unui control strict în ceea ce priveşte terenurile ce intră în programul de subvenţionare.
„România are o situaţie atipică, ce are un mare impact asupra derulării programelor de susţinere comunitară. Legile funciare ce au fost aplicate după 1989 au dus la fărâmiţarea terenurilor, astfel că noii proprietari deţin suprafeţe mici, media de proprietate fiind de 3,45 ha, conform ultimului Recensământ agricol, din 2010.
[[banner]]
În plus, aceste mici proprietăţi sunt formate din mai multe loturi, ceea ce face şi mai problematică aplicarea regulilor de subvenţionare, prin plăţi directe pe suprafaţă. Regula de subvenţionare impune ca fiecare proprietar să-şi identifice pe planuri terenurile deţinute, dublate de inspecţii din partea structurilor comunitare pentru un număr însemnat de exploataţii agricole
”, a spus printre altele Costel Şoptică în Camera Deputaţilor.
Parlamentarul liberal a mai menţionat că guvernarea USL a decis să se implice în rezolvarea problemei cadastrului agricol pentru aul viitor fiind gândite o serie de alocări financiare de la bugetul de stat.
CLICK AICI  pentru interpelarea integrală
CITEŞTE:
 Un deputat şi o sută de mii de vite: Voi milita pentru fermele cu multe vaci