Premiul Mihai Eminescu a plecat în Oltenia - FOTOGALERIE

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia a ajuns în acest an la poetul Gabriel Chifu, așa după cum Botoșăneanul a anunțat în premieră încă de miercuri dimineață.

 

Autorul din Oltenia a primit distincția de la criticul Mircea Martin, președintele juriului și de la primarul Ovidiu Portariuc în aplauzele celor câteva sute de spectatori prezenți la Gala desfășurată la Casa Tineretului.
Înainte de acest moment s-au decernat și premiile pentru debut care au fost acordate lui Ștefan Ivas și Merlich Saia. (S.B.)
[[galerie-foto]]