Premierul Emil Boc a demisionat

 

Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de Mediafax privind demisia din funcţie.

"Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării", a spus Boc. El a făcut apel către clasa politică pentru a trece rapid prin Parlament un nou Guvern şi a mulţumit atât preşedintelui Traian Băsescu, pentru un "parteneriat corect în interes public", cât şi foştilor şi actualilor miniştri din mandatul său.
CITEȘTE ȘI:
 Boc a scos şefii de la Botoşani din costume şi cravate – GALERIE FOTO