Premierul Cîțu și valul patru al pandemiei: S-ar putea să fie ceva; Nu mi se pare normal să mai închidem economia

Premierul Florin Cîțu s-a aflat astăzi într-o vizită la Botoșani și a oferit câteva declarații de presă.

 

Florin Cîțu a declarat că România nu ar trebui să se confrunte cu un al patrulea val al pandemiei dacă populația se vaccinează.

„Ce spun specialiștii este că dacă ești vaccinat,dacă ai făcut prima doză și rapelul șansele să te infectezi sunt foarte mici. Dacă ne vaccinăm nu ar trebui să avem valul patru, s-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum. Singura soluție este să ne vaccinăm, dacă noi continuăm să ne vaccinăm și avem vaccin peste tot în țară, găsești oriunde orice tip, dacă ne vaccinăm nu ar trebui să existe această problemă”,

 Florin Cîțu, premier

 

Florin Cîțu a declarat că nu ar mai trebui să fie restricții.

„Nu mi se pare normal să mai închidem economia când avem aceste vaccinuri. Eu voi susţine ca economia să rămână deschisă, să nu mai avem niciun fel de restricţii, pentru că nu trebuie ca cei care s-au vaccinat să mai sufere. Trebuie să meargă înainte."

Florin Cîțu, premier.

 

Premierul României a susținut că vaccinarea obligatorie nu este o soluție.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store