A fost invitat și a onorat cu prezența la târgul de produse tradiționale din Piața Revoluției și prefectul.
Dan Nechifor a apreciat ideea locației ca fiind una excelentă, chiar dacă este anulată mare parte din parcare iar Piața Centrală este doar la câteva sute de metri distanță.
„Chiar dacă este weekend și am spus că nu facem promisiuni. Din punctul meu de vedere putem să facem o promisiune și anume că și următoarele ediții le vom face tot în centrul orașului. Și mi-aș dori ca aici să fie o tradiție pentru că și în marile orașe europene târgurile de organizează în centrul orașului, lângă Primărie, lângă instituțiile importante”,
Dan Nechifor, prefect
Cel mai important este că producătorii să-și prezinte produsele iar cumpărătorii să se bucure de ele, a fost mesajul de încheiere al prefectului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: