Prefect: Nu o să cerem sancţiuni pentru neactualizarea listelor electorale

 

În urma acţiunii de verificare demarată de toate administraţiile publice locale din judeţul Botoşani, aproximativ 10.000 de persoane au fost depistate pe listele electorale deşi nu ar fi avut dreptul să se regăsească printre votanţi.

Situaţia centralizată a fost transmisă forurilor superioare din capitală însă la nivel local, Instituţia Prefectului nu va proceda la solicitarea aplicării unor sancţiuni pentru neactualizarea listelor de vot, întrucât singurul organ competent pentru a face acest lucru fiind Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) care nu are reprezentant la nivel local. „La nivel de Botoşani nu avem nici un reprezentant al AEP, singurul care este îndreptăţit şi care are competenţa legală în a aplica eventuale sancţiuni pentru neactualizarea listelor electorale. Noi la nivel de judeţ nu avem birou sau reprezentant al acestei autorităţi, nu o să cerem nimănui să aplice o eventuală sancţiune contravenţională”, a spus Adrian Constantinescu. De asemenea, prefectul a mai menţionat că nu va da ordin pentru a se verifica dacă printre cele 10.000 de persoane se regăsesc şi unele care au votat la referendum, acest aspect fiind de competenţa Biroului Electoral Judeţean (BEJ).  „Nu avem noi competenţa la Prefectură să verificăm atribuţiile secţiilor de votare. BEJ sunt cei care primesc eventuale sesizări”, a adăugat prefectul.
Citeşte şi:
Raport final : Nereguli la 10.000 de botoşăneni în mini-recensământ