PRECIZĂRI cu privire la eliberarea certificatelor de cazier judiciar la Botoșani

Măsurile au în vedere protejarea personalului propriu, cât și a cetățenilor.

 

Pentru punerea în aplicare a art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020, Poliția Botoșani informează că prezentarea cetățenilor la ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar se va realiza numai după ridicarea interdicţiilor instituite, în cazul cererilor depuse pentru care nu se justifică urgenţa ridicării documentului.

 

Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit.

 

IPJ Botoșani face apel la cetățeni să dea dovadă de înțelegere, responsabilitate și să respecte cu strictețe măsurile impuse de autorităţi. Abaterea de la măsurile impuse poate antrena riscuri majore, periclitând siguranța şi sănătatea cetățenilor.

 

În conformitate cu art. 14 din Decretul Prezidenţial din 16.03.2020, „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență” (inclusiv a certificatelor de cazier judiciar). Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

 

Începând cu data de 28.03.2020 certificatele de cazier nu se vor mai elibera de la nivelul Poliției Municipiul Dorohoi și Poliției orașului Darabani.

 

Programul de lucru cu publicul  IPJ Botoşani: Luni - Vineri -8.30-13.00

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store