Cinci spitale din România primesc aparatură şi echipamente medicale indispensabile, printre ele și Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
Echipamentele medicale sunt achiziţionate din fondul de urgenţă deschis de Salvaţi Copiii România, pentru întărirea sistemului medical în lupta cu pandemia de COVID-19.
Totodată, Salvaţi Copiii România e în dialog cu medicii din Suceava, unde situaţia este critică, în urma contaminării cu noul coronavirus a unui număr mare de cadre medicale, pentru a interveni rapid în refacerea capacităţii sistemului medical local, aflat sub o mare presiune în acest context, informează un comunicat oficial dat publicității.
Astfel, două ventilatoare de suport respirator vor ajunge la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, respectiv la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
Până în prezent, 48 de spitale (maternităţi, secţii de pediatrie, secţii de neonatologie, secţii de terapie intensivă) au solicitat aparatură medicală vitală pentru salvarea nou-născuţilor şi copiilor, în valoare totală de 3 milioane de euro.
Salvaţi Copiii România aminteşte că a deschis un fond de urgenţă pentru sprijinirea imediată a sistemului medical. Până în prezent, au fost colectate fonduri totale în valoare de 177.556 de euro. De asemenea, suma de 10.337 de euro provine din donaţiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor, a precizat Salvaţi Copiii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: