Prăvălie fără casă de marcat închisă de comisarii de la Garda Financiară

 

Comisarii din cadrul Gărzii Financiare Botoşani au efectuat în decursul lunii iulie din acest an un număr de 108 acţiuni de control, în urma cărora au fost dispuse 72 amenzi contravenţionale în valoare de 54.200 lei.

Au fost confiscate bunuri şi sume în valoare de peste 1.800 de lei. Acţiunile de control au vizat cu preponderenţă domeniile achiziţii intracomunitare, comerţ cu amănuntul şi construcţiile. Printre abaterile principale constatate de comisari de regăsesc: comercializarea mărfurilor cu amănuntul fără îndeplinirea condiţiilor legale referitoare la modul de autorizare şi provenienţa mărfurilor, încălcarea disciplinei financiar contabile. „S-a luat măsura de suspendare activitate comercializate produse accizabile la trei agenţi economici privind reglementări prevăzute de legea 571/2003. A fost aplicată măsura de suspendare activitate comerţ cu amănuntul la un agent economic pentru nedotarea cu aparat de marcat electronic fiscal, prevăzută de OG 28/1999 republicată”, a declarat Cristian Calimandruc, comisar şef Garda Financiară. De asemenea,  şeful de la Garda Financiară a mai menţionat că pe întreaga perioadă a lunii iulie au fost detaşaţi în permanenţă între doi şi patru comisari la Garda Financiară, Secţia Bihor în vederea participării la acţiunile de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare derulate în vama Borş.