Prăpăd în doar 15 minute!! SUTE de hectare distruse de grindina din weekend

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au întrunit miercuri dimineață pentru soluționarea unor probleme din județ.

 

Printre acestea, au fost prezentate efectele şi pagubele produse ca urmare a fenomenelor meteorologice din 27 mai 2017, respectiv ploi torenţiale şi căderi de grindină.

 

În satul Horia din comuna Mitoc, într-un interval de aproximativ 15 minute au fost precipitaţii de până la 40 de litri pe metru pătrat precum şi grindină de dimensiuni medii, fiind distruse culturi agricole şi afectate suprafeţe de teren arabil şi păşune.

 

De asemenea, s-a constatat revărsarea pârâului Ghireni pe păşunea comunală a satului Horia pe suprafeţe restrânse.

 

A fost afectată o suprafață de 318 hectare de teren arabil și 58 de hectare de pășuni și fânețe.

 

Situația a fost prezentată de colonelul Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

Intervenţie a avut Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Judeţene de Agricultură, care a făcut un apel la adresa Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă să respecte prevederile legale privind activarea comisiilor de inventariere, având în vedere că vara se anunţă a fi a extremelor.

 

A făcut un apel şi la adresa fermierilor să-şi asigure culturile pentru că se pot primi despăgubiri pentru inundaţii, grindină şi se încearcă şi pentru secetă.

 

În urma episodului din 27 mai, nu se pot solicita despăgubiri pentru că nu au fost afectate culturi în proporţie de peste 30%.