Praktiker Botoşani s-ar putea închide – AFLĂ motivul

 

Firma austriacă de investiții Maseltov, cel mai mare acționar al grupului german Praktiker, vrea ca retailerul de bricolaj, prezent și în România, să se retragă din Europa de Est, a declarat un purtător de cuvât al Maseltov pentru cotidianul Financial Times Deutschland (FTD), notează Mediafax.

Vânzarea operațiunilor din Europa de Est ar putea aduce Praktiker între 50 și 70 de milioane de euro. Maseltov vrea să convingă și alți acționari, la următoarea adunare generală, să își vândă operațiunile, a declarat Isabella de Krassny, manager de fond și purtător de cuvânt la firma de investiții. Maseltov deține 10% din acțiunile Praktiker. Cel de-al doilea acționar ca mărime este firma austriacă de investiții Semper Constantia cu 5,01%. Praktiker a raportat o pierdere de 348 milioane de euro în primele nouă luni din 2011, faţă de un rezultat negativ de 100.000 de euro în 2010. Rezultatele Praktiker au fost lovite puternic de politica de discounturi mari, iar acţiunile au pierdut trei sferturi din valoare în 12 luni.
Praktiker România a deschis pe 1 octombrie 2010 magazinul de la Botoşani, al 27-lea din ţară. Investiţia totală a companiei s-a ridicat la 6,9 milioane Euro. Magazinul are suprafaţa de vânzare de 4.300 mp.
CITEŞTE ŞI:
 Şefii municipiului, directori şi fete frumoase la Praktiker - GALERIE FOTO
 Îngrămădeală şi găleţi în prima zi la Praktiker - GALERIE FOTO