POVESTEA incredibilă a ”teroristului” care a amenințat că a pus o bombă la Mall

Anul trecut, pe data de 7 ianuarie, autoritățile botoșănene au declarat alertă maximă după ce printr-un mesaj telefonic s-a transmis că a fost pusă o bombă la Uvertura Mall. Pe lângă polițiști au intervenit atunci și procurori dar și serviciile secrete.

 

Amendă de peste 100 de milioane de lei vechi

La un an de zile, botoșăneanul de 35 de ani, Cosmin Șandru și-a primit pedeapsa definitivă. După ce în primă fază fusese obligat să achite o amendă penală în valoare de 9.000 de lei, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au făcut apel.

 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul și a majorat cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului Şandru Cosmin la 10.800 lei, corespunzătoare unui număr de 90 zile - amendă x 120 lei/zi.

 

Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de „alarmare, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, cu privire la folosirea de materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața sau integritatea corporală oamenilor”, faptă pedepsită de legea privind prevenirea și combaterea terorismului.

 

Cum s-a întâmplat?

 

Pe 7 ianuarie Cosmin Șandru a sunat la 112 și a alertat organele specializate cu privire la faptul că în jurul orei 14:30 ar fi plasat la parterul Uvertura Mall un dispozitiv exploziv, pe care l-ar fi ascuns într-o sacoșă.

 

A intrat în acțiune Biroul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Botoșani. Cauza a fost inițial înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, care a declinat competențele către DIICOT.

 

În zonă au ajuns în regim operativ toate instituțiile cu atribuții în situații de urgență, respectiv structurile specializate ale Serviciului Român de Informații, sprijinite de lucrători de poliție și de lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean.

 

Echipele de intervenție au procedat la verificarea parcărilor și a unităților comerciale. Totodată au fost evacuate persoanele din incinta clădirii, fiind restricționat, atât accesul cetățenilor în unitatea respectivă, cât și traficul rutier în zonă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că apelul la numărul de urgență 112 cu privire la plasarea unui dispozitiv exploziv în incinta „Uvertura Mall” a fost efectuat fără un motiv temeinic.

 

S-a stabilit că a fost vorba de o alarmă falsă, în mall nefiind găsită nici o bombă.

 

De ce?

 

Cosmin Șandru care ulterior a fost pus sub urmărire penală a povestit că timp de un an și jumătate a locuit cu o fată din Botoșani, ea având și un copil în vârstă de 1 an și 10 luni.

 

În cursul lunii ianuarie, cu aproximativ 3 zile înainte de data comiterii faptei cei doi s-au certat, tânăra luându-și copilul și plecând la Maxut, la părinți. Înnebunit, Cosmin Șandru a consumat alcool în exces timp de trei zile.

Apoi a sunat la 112 și a anunțat presupusul atac cu bombă.

 

Cum a implicat în asta un pompier și o fată din Roșiori

 

Cosmin Șandru avea un amic ce lucra la ISU și de la care a împrumutat un telefon mobil, după ce cel personal i se defectase. Astfel că, anchetatorilor le-a fost indicată persoana care a sunat la 112 chiar de pompierul care îi dăduse telefonul.

 

Imediat după ce a sunat la 112, Cosmin Șandru s-a plimbat prin jurul blocului în care locuia și a aruncat telefonul într-un perete, aparatul fiind făcut bucăți.

 

A plecat într-o altă plimbare. În acest timp, o tânără din Roșiori care își vizita niște prieteni a găsit telefonul și l-a luat cu ea. Nu mică i-a fost mirarea când după 15 minute la ușa prietenilor au sunat anchetatorii care i-au cerut telefonul găsit lângă bloc.

 

Ulterior a mai fost doar o chestiune de timp până să-l găsească pe ”terorist” și mai ales ca acesta să-și revină din beție pentru a-și explica fapta.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store