POVESTEA femeii care conduce o unitate de top la Botoșani, după o carieră de peste 40 de ani în care a văzut tot ceea ce se vrea a fi UITAT – VIDEO

Un om dedicat profesiei care a știut imediat după ce și-a scos buletinul care-i va fi calea în viață după o analiză a propriilor aptitudini. La 14 ani a luat decizia, la 18 ani a intrat în sistem și a rămas. Astfel s-a creionat o carieră profesională de 42 de ani în același domeniu de activitate.

 

Profesionistul care a pornit de jos

 

Doina Caba este economist de profesie și din noiembrie 2020 conduce cea mai mare unitate spitalicească din Botoșani, Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati”. Prezentă în studioul Botoșănenul TV, Doina Caba a făcut o serie de dezvăluiri, mai puțin cunoscute publicului larg.

 

Și-a amintit de perioada adolescenței când, extrem de talentată la matematică și cu sfatul unuia dintre profesori și-a dat seama că va deveni economist. Când a împlinit vârsta majoratului s-a angajat la Spitalul Orășenesc Darabani pe o funcție de execuție. În paralel, a urmat studii superioare în acest domeniu.

 

„Spun cu mândrie că sunt un om al sistemului sanitar pentru că de la vârsta de 18 ani am activat în sistemul sanitar. Acum nu știu dacă la dvs. în emisiune se spun și glume, eu spun că cineva mi-a făcut vrăji și am rămas în sistemul sanitar. Am pornit în sistemul sanitar pe funcții mici, de execuție, primul meu serviciu a fost la Spitalul Orășenesc Darabani pe funcția de registrator medical. Eram absolvent al Liceului Economic, m-am încadrat pe un post vacant din sistemul sanitar și atunci evoluția mea a fost treptată luând aproape cea mai de jos funcție. Apoi am fost contabil, am făcut facultatea la «fără frecvență» am devenit economist și treptat am ajuns director economic”,

Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati

 

 

„Când s-a închis spitalul mi s-a părut o tragedie”

 

În noiembrie 2012 a venit un veritabil șoc în cariera profesională a Doinei Caba. Guvernul României și apoi Consiliul Județean au hotărât atunci desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Darabani şi reorganizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.

 

„Trebuie să spun cu emoție că am suferit foarte mult atunci după 29 de ani și 6 luni lucrați la Spitalul Darabani. Când s-a închis mi s-a părut atunci o tragedie și mi-am dat seama că evoluția în sistemul sanitar a avut o parte bună. Am plecat din Darabani, probabil că dacă rămâneam în Darabani nu aveam o evoluție pe funcție sau pe experiențe sau pe văzut mult mai multă lume și mai multe spitale pe specialități. Așa că spun și la tineret că orice obstacol în viață poate fi un pas înainte cu realizări mai mari decât le-ai avut într-o anumită perioadă”,

Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati

 

În prezent ocupă cea mai mare funcție din sistemul sanitar botoșănean. Doina Caba susține că nu uită niciodată locul de unde a pornit, mai ales că fost martor direct al schimbărilor care au fost în domeniu, din perioadă în perioadă, din toate punctele de vedere.

 

„Am momente de satisfacție atunci când văd că sistemul sanitar se dezvoltă dar am și momente de tristețe sau dezamăgire atunci când văd că, comunicarea, empatia, respectul între spitale, între secții, între categorii profesionale, se diminuează. Și atunci spun eu, că dacă aș avea un rol mai important în afară de strategii de dezvoltare ar fi să reușesc să transmit personalului că respectul, încrederea și comunicarea între noi este baza și la Spitalul Județean Mavromati și în întreaga societate”,

Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati

 

Diagnostic cu stetoscopul

 

A lucrat în spitale cu dotări rudimentare, așa cum erau în perioada comunistă. Condițiile pentru pacienți erau de nivel extrem de scăzut, iar medicii erau nevoiți să pună diagnostice folosindu-se aproape 100% de propriile cunoștințe dobândite în procesul de profesionalizare.

 

Schimbările și evoluția din sistemul sanitar sunt colosale în ultimele patru decenii, mai spune managerul de la „Mavromati”. Atât din punctul de vedere al diversificării specialităților medicale cât și prin prisma dotării cu echipamente medicale astfel încât diagnosticarea să fie rapidă,  iar tratamentul adaptat corespunzător cu starea clinică a pacientului.

 

„Altfel se diagnostica în tinerețea mea, doar cu stetoscopul și altfel diagnosticăm acum cu aparatură de înaltă performanță care poate fi, un avantaj pe de-o parte sau un dezavantaj”, își amintește Doina Caba.

 

„Recunosc mobilier din 1981 și mă întristez”

 

În trecut, responsabilitatea cădea în sarcina medicului care stăpânea extrem de bine medicina și anatomia.

 

„Erau spitale cum mai sunt și acum anumite secții. Rudimentare și mă întristez când merg pe secțiile spitalului și recunosc mobilier din 1981. Și mă întristez că nu am reușit”, mai spune Doina Caba.

 

În respectiva perioadă inclusiv spitalele erau afectate de lipsurile comunismului, printre care și lipsa energiei electrice: „Nu aș vrea să fiu nostalgică să spun că n-am încadrat eu curentul electric care era pentru toată lumea limitat și se făcea tratament la lampa cu petrol. Eu mai povestesc și acum la colegii mei. Sau că sterilizarea nu să făcea prin echipamente tip de sterilizare și să făceau doar prin fierbere, pe plita electrică. Nu știu dacă riscurile erau mai mari sau oamenii erau mai conștiincioși. Îmi pun această întrebare în fiecare zi, pentru că noi deși avem mai multă aparatură, mai multe echipamente medicale, încercăm să dăm vina pe tehnologii și să ne implicăm noi mai puțin, ca oameni, în toate domeniile nu numai în sistemul sanitar. De la omul de rând, până la cel de vârf”.

 

Ca o concluzie după o carieră de peste patru decenii, Doina Caba este de părere că populația ar trebui să aibă mai multă încredere în sistemul sanitar. Iar acolo unde sunt derapaje, lansează un apel către botoșăneni să i le semnaleze. Doina Caba mai spune că este managerul care răspunde tuturor mesajelor care-i sunt transmise pe orice canal și chiar încearcă să găsească soluții pentru problemele care-i sunt aduse în atenție.

 

Emisiunea integrală o puteți urmări în materialul video de mai jos, tema articolului fiind abordată în partea de început.