S-a născut la Botoșani (Săveni), dar trăiește, de ani buni, în Sibiu. Chiar dacă lucrează la Librăria Humanitas și este pasionat de carte, de revistă și de poezie, pe care o scrie și o citește încă de pe băncile școlii, Bogdan Federeac și-a mai descoperit o pasiune. Chiar două: natura și fotografia. Și dacă natura înseamnă îndeosebi drumeție și alergare, fotografia ”fură” viul și redă spectacolul vieții, de la păsări la animale de tot soiul. Însă păsările sunt preferate, reușind până acum să fotografieze 175 de specii.

Într-un interviu pentru turnulsfatului.ro, Bogdan Federeac recunoaște că, între natură, librărie și poezie este greu de ales:

”Deși pare grea întrebarea, răspunsul e simplu: natura. Iubesc librăria în care lucrez (soția este uneori geloasă pe relația mea cu librăria) și nici nu-mi dau seama cum anul acesta se fac șapte ani de „relație”. Cu poezia am o legătură de aproape douăzeci de ani, deși în ultimul timp am cam neglijat-o, în sensul că îi ajut pe alții: citesc pe cei mai tineri ca mine, le dau sfaturi, îi îndrum unde sau dacă să publice. Dacă librar sunt full time, part-time sunt secretarul de redacție al revistei Euphorion. Ambele sunt conectate, literatura e pretutindeni. Atât în librărie, cât și la revistă am contact direct cu creatorii, dar și cu cei care consumă literatura. Pandemia a îngreunat puțin legătura directă autor-cititor: evenimentele s-au mutat în online, emoția întâlnirii cu scriitorul s-a diminuat, la fel cum și bucuria de a obține un autograf a trebuit amânată”.

Cu natura, spune Bogdan Federeac, ”este o altă poveste”:

”M-am născut și am copilărit în județul Botoșani. Timpul liber (cel în afara școlii) se împărțea între umblatul pe coclauri cu prietenii, atât pentru diverse jocuri sau pentru recoltarea plantelor medicinale, cât și pentru observarea păsărilor și fluturilor din zonă. Acestea erau activitățile pe timp de zi: odată cu lăsarea întunericului era timpul dedicat scrisului și cititului. Când m-am mutat în Sibiu am rămas fascinat de împrejurimi, în special de Munții Făgăraș pe care îi vedeam din orice punct al orașului. Bineînțeles, s-a reactivat copilul din mine care spunea că trebuie să îi iau la pas, să îi cunosc, să observ flora și fauna. Primul drum, cu mașina, pe Transfăgărășan, mi s-a părut fabulos, dar știam că în afara mașinii este o altă lume. Și ușor-ușor am început să o descopăr. Apoi au fost Munții Cindrel, Munții Lotrului, Podișul Hârtibaciului, Valea Oltului, rezervația naturală Lacurile de la Mândra etc. și, pe măsură ce începeam să cunosc zona, încercam să scriu pe blog despre ceea ce vedeam”.

Alegerile au devenit parcă mai ”simple” odată cu anul 2020, când s-a instalat pandemia, cu ”lockdown-ul” ei.

”Librăria s-a închis. Mi s-a închis o lume. Credeam că voi folosi timpul pentru a alerga (în jurul blocului, așa cum erau regulile), pentru a citi și a scrie, mai ales că multe drumeții, multe locuri pe care le-am descoperit nu și-au găsit loc în paginile blogului. Doar că starea psihică mă împiedica să le fac. Era primăvară, vremea era bună, mare parte din zi mi-o petreceam pe balcon... Și auzeam un cântec ciudat și nu știam cine e cântărețul. După câteva zile am văzut o pasăre mică, gri-negricioasă, cu alb pe aripi și cu roșu la coadă. Eram intrigat și am început să caut informații. Era un mascul de codroș de munte și mi se părea ceva fascinant. Apoi am început să urmăresc zilnic păsările din cartier. Pe lângă mierle, vrăbii de casă, coțofene, gaițe, stăncuțe și porumbei domestici, am observat că sunt codroși de munte, sticleți, florinți, ciocănitori de stejar, iar pe deasupra blocurilor se rătăcea câte un șorecar comun, câte un uliu păsărar, o rață mare sau câte o barză - mi s-a reactivat pasiunea din copilărie, când umblam să cunosc fauna”.

Continuarea pe turnulsfatului.ro

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: