Portariuc îl înţeapă un pic pe Ţurcanu: Să mişcăm nişte lucruri şi prin judeţ

 

Prezent la conferinţa de presă organizată la sediul PSD vineri, 9 august 2013, primarul Ovidiu Portariuc nu s-a abţinut să nu arunce o săgeţică mică către instituţia vecină păstorită de colegul din alianţă, Florin Ţurcanu. În contextul discuţiilor  începute de Paul Pavăl cu proiectele aflate în derulare la nivel judeţean, edilul şef a ţinut să-i facă o recomandare şefului Consiliului Judeţean.

Ovidiu Portariuc a apreciat poziţia colegului din partid, vicele de la CJ, Pavăl care a atins mai multe subiecte legate de proiectele de la CJ. „E bine că sunt aduse pe agenda publică din nou subiectele unor proiecte majore de la CJ cu întârziere mare şi lăsând la o parte orice fel de chestiuni politice sper ca, CJ să mişte lucrurile puţin mai repede pentru a nu risca anumite consecinţe nedorite”, a declarat primarul.
Întrebat dacă a dorit să-l „înţepe” pe Ţurcanu şi dacă îşi doreşte ca războiul rece din interiorul alianţei să fie continuat, Portariuc a declarat că: „Nu am dorit să-l înţep pe dl. Ţurcanu, intenţia a fost să mişcăm nişte lucruri şi prin judeţ”.
Şi ca să explice de ce a făcut recomandarea către CJ „de a mişca lucrurile şi prin judeţ”, Ovidiu Portariuc a oferit exemplul municipiului cu lucrări efectuate în urmă cu doi, trei ani de zile pe străzile din oraş şi care în prezent, din cauza precipitaţiilor abundente au început să se crape.. „Pe mine nu mă surprinde foarte mult că s-au făcut lucrări de mântuială, vedeţi că şi în Botoşani străzile au început să pocnească şi să o ia la vale, vorbim tot de proiectări, eu nu mă pot exprima însă până nu voi avea un raport de expertiză”, a încheiat Ovidiu Portariuc.
CITEŞTE:
 Primarul cu demisia lui Iliuţă: I-am dat prea multe atribuţii, n-a rezistat