Un accident în care au fost implicate trei persoane a avut loc seara trecută, pe drumul Botoșani – Iași. În urma impactului două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Coliziunea a avut loc între trei autoturisme și a fost podusă pe raza localității Plopeni.
Au intervenit de urgență pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Două persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale și vor fi transportate la spital, pentru investigații suplimentare.