Portariuc face valuri în PSD : V-am votat să faceţi nişte schimbări

 

Noul primar al municipiului Botoşani intenţionează să candideze la preşedinţia organizaţiei judeţene a PSD. Acesta a purtat deja o discuţie cu Victor Ponta pe această temă şi l-a anunţat că există posibilitatea ca la alegerile interne, preconizate să aibă loc prin luna februarie anului viitor, să intre în cursa pentru şefia filialei. Ovidiu Portariuc este în prezent vicepreşedinte atât la judeţ, cât şi la municipiu, dar îşi doreşte mai mult.

„Când am fost la Bucureşti preşedintele Ponta m-a întrebat dacă sunt pregătit sau sunt dispus în această fază. I-am explicat că momentan vreau să mă concentrez pe Primăriei şi pe preluarea activităţii la Primărie şi în jumătate de an mă voi gândi serios dacă candidez. Intenţionez, dacă până atunci toate treburile merg cum trebuie la Primărie, să mă pregătesc”, a spus Ovidiu Portariuc pentru Botoşăneanul. Acesta crede că nu neapărat el, ci colegii săi din municipiul reşedinţă şi din judeţ sunt cei care îi cunosc atu-urile pentru care poate fi o variantă optimă pentru conducerea partidului. Social-democratul se gândeşte serios la o candidatură fiindcă nu a ascuns că este nemulţumit de negocierea cu PNL şi de unele lucruri care s-au întâmplat după intrarea PSD la guvernare.
CÂND A AJUNS PORTARIUC ÎN POLITICA LA VÂRF:
Brînduşa Bucşă şi Portariuc jr, vicepreşedinţi la PSD municipiu
"Nu trebuie să facem compromisul ăsta"
„Vreau să văd că sunt schimbări şi în anumite structuri, acolo unde oamenii nu şi-au făcut datoria, unde au făcut mai mult politică decât management. Asta aş vrea să văd, schimbări reale, nu vreau să văd perpetuarea unui sistem care a fost până acum. Problema este să sunt oameni care nu şi-au făcut datoria sau nu au performat nici profesional şi atunci normal eu spun pentru că mă întâlnesc cu oamenii şi mă întreabă: «d-le v-am votat să faceţi nişte schimbări, să văd nişte oameni de calitate» şi normal că încep să mă întreb”, a mai arătat Ovidiu Portariuc. Deşi nu a făcut referiri foarte clare una dintre nemulţumiri ar fi aceea că la unele instituţii USL a optat pentru păstrarea în funcţie a oamenilor vechii guvernări, lucru asupra căruia nu a avut nici un cuvânt de spus fiindcă nu a fost invitat le negocieri. „Soluţii se pot găsi, nu trebuie să facem compromisul ăsta care cred că ne va costa mai târziu”, a mai menţionat Ovidiu Portariuc. El a avut o ascensiune fulminantă în PSD şi în administraţie, de la simplu membru în doi ani ajungând pe rând vicepreşedinte la municipiu, apoi şi la judeţ, consilier local, iar acum primar.
CITEŞTE UN INTERVIU REALIZAT LA ÎNCEPUTUL CARIERI POLITICE A ACTUALULUI PRIMAR:
 INTERVIU Ovidiu Portariuc : Nu totul se reduce la bani