Portariuc a atras donatori şi la padoc : au lucrat 14 ore pe zi

 

La recepţia padocului construit în aproximativ trei luni de zile a fost prezent şi proiectantul acestei investiţii care a subliniat că munca sa a fost una voluntară şi neremunerată de beneficiar, adică de Primăria Botoşani.

Gabriel Sfetcu deţine o firmă de proiectare în Botoşani cu care a încheiat un contract de colaborare cu Clubul Rotary. „Proiectarea s-a făcut fără nici un ban, a fost pusă la dispoziţie de către mine, de firmă şi împreună cu Clubul Rotary şi am realizat-o într-o săptămână, într-un timp foarte scurt”, a spus Gabriel Sfetcu care a fost completat de primarul Ovidiu Portariuc cu privire la volumul de muncă care a dus la atingerea acestui record. „Aţi lucrat 14 ore pe zi...”.
Explicaţia pentru care proiectul padocului de la marginea oraşului a fost făcut cu titlu gratuit a fost tocmai politica dusă de Clubul Rotary care se implică în acţiuni în interesul comunităţii locale.
Proiectul noi l-am realizat a iniţiativa d-lui primar şi a d-lui viceprimar, a fost un parteneriat între societatea mea şi Club Rotary tocmai pentru a veni în sprijinul comunităţii. Noi ne-am ocupat de partea de proiectare, verificare a documentaţiei, tot ce ţine de partea proiectantului. Noi vom face un contract de donaţie a proiectului”, a mai spus Gabriel Sfetcu.
Remuneraţia pentru partea de proiectare ar fi însemnat 3% din valoarea de investiţie adică,  în cazul de faţă o sumă de 24.000 de lei care ar fi urmat să se ducă la firma de profil. (G.E.)
CITEŞTE:
 Inaugurare de padoc cu primar şi laude de la constructor comunist – FOTO&VIDEO