Porcii mistreţi fac ravagii la Avrămeni, ajutor cerut de la Prefectură

 

Asemenea anului trecut când porcii mistreţi au făcut praf mai multe culturi agricole din localităţile Hilişeu Horia, Tudora şi Hudeşti, istoria se repetă şi în acest an în cazul comunei Avrămeni unde, primarul deja i-a cerut ajutorul prefectului Costică Macaleţi.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că a primit în dimineaţa zilei de 26 iulie 2013 adresa de la Primăria Avrămeni şi va solicita sprijinul membrilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi care să intervină pentru a elimina animalele agresive. „Am primit o solicitare chiar dimineaţă de la Primăria Avrămeni cu privire la faptul că porcii mistreţi distrug culturile. O să facem scrisoare la vânători pentru că ei gestionează pachetele de vânătoare, deşi nu este sezon de vânătoare acum ar putea dacă sunt mai mulţi decât ceea ce înseamnă normă, probabil pot obţine aprobare să-i elimine”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.  Deocamdată nu se ştie dacă pentru pagubele produse de porcii mistreţi sătenii ar urma să fie despăgubiţi. Cert este faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, la nivelul comunităţii trebuie să fie constituită o comisie care, în termen de 24 de ore să transmită situaţia din teren către Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Suceava care ulterior o va trimite către Ministerul Agriculturii.
CITEŞTE:
 Porcii mistreţi fac ravagii în judeţ, ajutor cerut de la Suceava