Ponta cere premierului rectificare pentru lefurile profesorilor din Botoşani

 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că va cere Cabinetului Boc rectificarea bugetului Ministerului Educaţiei pentru asigurarea plăţii salariilor profesorilor din judeţele Suceava, Botoşani, Giurgiu şi Arad.
Ponta a spus că PSD va înainta prim-ministrului şi miniştrilor Finanţelor şi Educaţiei o solicitare privind rectificarea bugetului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. El a adăugat că rectificarea solicitată se impune pentru a se plăti salariile profesorilor din Suceava, Botoşani, Giurgiu şi Arad, judeţe în care aceştia nu au fost plătiţi "din cauza incompetenţei" celor care au întocmit bugetul MECTS.