Pompierii atrag atenția asupra campaniei de recoltare: CE sfaturi dau fermierilor botoșăneni

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani  atenţionează populaţia cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor.

 

 Datele statistice arată că în ultimii ani, pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, s-a înregistrat un număr mare de incendii ca urmare a nerespectării regulilor p.s.i. de către personalul care participă la astfel de activităţi, se arată într-un comunicat de presă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.

 

Pentru prevenirea incendiilor pe timpul recoltării cerealelor, este necesar a se lua următoarele măsuri:

 

Izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite faţă de drumuri şi păduri sau căi ferate adiacente.

 

Strângerea paielor rezultate în urma recoltării şi ararea imediată a miriştii; lucrările se vor efectua cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei.

 

Marcarea cu indicatoare de securitate, privind interdicţia fumatului şi a utilizării focului deschis, a suprafeţelor de teren pe care se află cereale păioase, mirişti şi vegetaţie uscată.

 

Parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu păioase, prin fâşii longitudinale şi transversale. Direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului dominant.

 

Interzicerea fumatului şi a focului deschis în lanuri, pe mirişti, pe combine, utilaje şi autovehicule de transport, la mai puţin de 100 m de punctele de recoltare şi depozitare a produselor agricole combustibile - în perioada de recoltare a cerealelor.

 

Alimentarea cu carburanţi se va face în punctele de alimentare special amenajate la cel puţin 20 metri în afara lanurilor şi la cel puţin 10 m faţă de depozitul de carburanţi şi lubrefianţi. 

 

Remedierea unor defecţiuni apărute la maşinile şi utilajele agricole se va face la o distanţă de cel puţin 20 m faţă de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetaţie uscată.

 

La punctele de recoltare se vor asigura tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, precum şi platforme mobile dotate cu furci, cazmale, coase, găleţi, stingătoare, butoaie cu apă.

 

Toate maşinile şi utilajele agricole, precum şi cele care au acces în zonele cu vegetaţie uscată sau deşeuri combustibile, vor fi dotate cu stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături cu coada de minim 2 m.

 

În zonele de depozitare a deşeurilor combustibile din localităţi (gropi de gunoi) se va asigura, prin componenta preventivă a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţi, supravegherea acestora, astfel încât acestea să nu fie incendiate intenţionat sau din neglijenţă.

 

Proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu titlu sau fără titlu, le este interzis să ardă miriştile, stufărişul sau vegetaţia uscată fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a primariilor şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile respective. 

 

Acolo unde se vor constata abateri de la legislaţia în vigoare vor fi aplicate amenzi contravenţionale între 1000 şi 2.500 lei.  

download from google play download from apple store