Poliţiştii, urmărire ca în filme a unui şofer beat care a izbit trei maşini

 

S-a întâmplat în data de 31 iulie 20100, în jurul orelor 04.45, pe strada Marchian din municipiul Botoşani, când poliţiştii au efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Ford Focus care circula dinspre intersecţia cu Calea Naţională spre intersecţia cu strada Marchian. Conducătorul auto a ignorat semnalul şi a demarat în trombă, drept pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe străzile Marchian, Cuza-Voda, C. Naţională, Griviţa şi T. Vladimirescu.

Ajungând în dreptul Şcolii nr. 8 de pe strada T. Vladimirescu conducătorul autoturismului, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi a impactat trei autovehicule parcate regulamentar pe partea dreaptă după care a coborât imediat şi a încercat să părăsească locul faptei. După circa 100 metri conducătorul auto a fost imobilizat, fiind identificat în persoana lui B. Marius Dragoş de 32 ani din municipiul Botoşani.
Acesta emana un miros puternic de băuturi alcoolice şi a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de B. Marius Dragoş se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei, sfidare a organelor judiciare şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.