Polițiștii și jandarmii, acțiune în forță în 53 de magazine: Au ieșit cu bani și marfă

Polițiștii, jandarmii și lucrători ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Botoşani au luat iar la verificat unitățile comerciale pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

 

În ziua de 11 aprilie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Hlipiceni, au desfăşurat pe raza comunelor Hlipiceni, Todireni şi Răuseni, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a activităţilor ilicite de comerţ.

 

Activităţile au fost desfăşurate de 14 poliţişti în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani şi Direcţiei Sanitar-Veterinare Botoşani

 

Au fost verificaţi 53 de agenţi economici şi au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.500 de lei, dintre care 32 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

 

Totodată, s-a dispus confiscarea de numerar şi bunuri în valoare de 1.800 de lei, reprezentând bunuri expuse spre comercializare fără documente legale.