Tragedie într-o localitate din județ: Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări

S-a întâmplat în această dimineață. Vecinii au observat că iese fum din camera unde locuia femeia și au sunat după ajutor.

 

Nu a reușit să iasă din casă

 

O femeie, în vârstă de 98 de ani, din localitatea Podriga, a fost găsită decedată în locuința cuprinsă de flăcări. 

 

La caz s-au deplasat pompierii militari de la Punctul de Lucru Coțușca și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgușeni, cu două autospeciale de stingere, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

 

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o încăpere. Întrucât existau informații că femeia nu a reușit să iasă din casă, aceștia au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului.

 

Din nefericire, femeia a fost găsită decedată în cameră.

 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.

 

Recomandările pompierilor

 

Pentru prevenirea unor astfel de tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

 

  • asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
  • amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
  • nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
  • nu amplasați lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
  • stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
  • nu adormiți cu lumânările aprinse.