Polițiștii și inspectori din instituții, asalt la Street Food: Au dat amenzi și au confiscat... bani

Acțiune a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Vineri, 28 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au acționat în zona Pietonalului Unirii, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit și pentru verificarea modului de respectare a normelor igienico-sanitare.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 25 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei și au fost confiscați peste 600 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice și pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

 

Pe Pietonul Unirii dar și pe Bulevardul Mihai Eminescu se desfășoară în aceste zile a doua ediție a Festivalului Street Food.