Polițiștii să-și cumpere singuri etilotestele – CINE s-a supărat așa de rău

Au existat o serie de discuții în contradictoriu în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani, evident toate de la bani.

 

Gheorghe Vâzdoagă și Dumitru Zmău au remarcat că pentru anul viitor structurile aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sau a Primăriei și care se ocupă de ordinea publică, au solicitat sume reduse față de anii anteriori, de la Consiliul Județean.

 

Social democratul Sergiu Marian nu a fost de aceeași părere.

 

El a apreciat că CJ este un sprijin pentru ATOP și nu are calitatea de finanțator. Și ca atare ar trebuie să aloce bani doar pentru activități de informare, sprijin, prevenire, educare.  

 

”Cum ar fi ca unui medic să i se aducă un aparat de radiografie de la Consiliul Județean, când el are Ministerul Sănătății. Mie mi se pare absurd. Ca noi să venim cu etilotest la polițiști. Chiar credeți-mă, MAI cu un buget atât de mare, cu atâta organizare…mi se pare…”,
Sergiu Marian, membru ATOP

 

Consilierul județean PSD susține că este cumva atipic ca Județul să vină să doteze Poliția cu calculatoare, truse criminalistice, aparate foto sau etiloteste.

 

”Dacă vin cu etilotest și-l dau dlui polițist să îl controleze pe șoferul băut, este băut, normal că este băut. Dar eu nu vin în sprijinul lui, ca și ordine publică. Acum venim noi, hai să alocăm și armament pentru Poliție, că nu are MAI, noi, Consiliul Județean. Bănuiesc că executivul CJ asta au făcut, că poate îi pot aloca în altă parte”,
Sergiu Marian, membru ATOP

 

Mai ales că, banii județului sunt și așa puțini iar cele câteva miliarde de lei vechi ce se doresc a fi alocate pentru poliție, ar putea fi folosite de exemplu la asfaltări.

 

”Nu suntem un județ bogat economic, nu sunt chibzuiți bine banii. Nu că aș avea ceva cu Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală din Botoșani. Problema este că noi trebuie să venim în întâmpinarea ATOP”,
Sergiu Marian, membru ATOP

 

Potrivit social democratului, banii alocați de CJ ar trebui să fie folosiți pentru organizarea de concursuri în școli.