Polițiștii, dotați cu aparate FOTO și camere VIDEO: Șoferii vor fi filmați pentru ca probele din trafic să nu fie contestate

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani atrag atenția că începând cu 12 octombrie 2019 intră în vigoare noile prevederi din Codul Rutier privitoare la abaterile coroborate cu utilizarea telefonului mobil la volan.

 

Este evident că vor exista conducători auto care vor nega faptul că vorbeau la telefon în timpul deplasării sau chiar că țineau aparatul în mână.

 

Pentru că și acest lucru va fi interzis: simpla ținere în mână a telefonului mobil de către conducătorii auto.

 

Motiv pentru care oamenii legii au fost deja dotați cu aparatură specifică prin care să probeze abaterile șoferilor.

 

Inclusiv în instanță.

 

„Constatările la aceste abateri vor fi efectuate cu mijloace tehnice omologate, adică vor fi filmate. Pentru a fi probate eficient. Vom insista pe filmarea acestora. Avem aparate, ne-am dotat cu aparate foto. Avem camere de filmat din dotarea IPJ, aparatura radar, pe care o să le utilizăm pentru constatarea acestor abateri”,

comisar șef Teodor Orhei, șeful Biroului Rutier Botoșani

 

Șeful Poliției Rutiere de la Botoșani susține că își dorește să nu existe abuzuri și că în primă fază polițiștii se vor axa mai degrabă pe prevenire decât pe măsuri pecuniare.

 

„Fiecare polițist duce și campanie de prevenire, avem deja acțiuni în desfășurare, am avut și săptămâna trecută acțiuni de informare și de sancționare în același timp. În momentul în care este identificat conducătorul auto vorbind la telefonul mobil îi atragem atenția că începând cu data de 12 sancțiunile sunt mai aspre”,

comisar șef Teodor Orhei, șeful Biroului Rutier Botoșani.

 

Anul acesta peste 400 de conducători auto au fost depistați de polițiști vorbind la telefon, însă nu există vreo situație privitoare la accidente produse din cauza mobilului.

 

„În momentul în care se produce un accident de circulație cauzat de folosirea telefonului mobil, conducătorul auto nu va recunoaște acest fapt. Și nu putem prinde cauză principală aceasta”,

comisar șef Teodor Orhei, șeful Biroului Rutier Botoșani

 

La nivel național au fost înregistrate mai multe tragedii cauzate de șoferi care făceau live pe Facebook.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store