Polițiștii de la Botoșani aproape șocați după discuții cu copii: Noi suntem acolo!

Periodic au loc astfel de întâlniri între grupuri de copii și polițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

 

Prezentă la ședința ATOP, Daniela Gheorghiescu care reprezintă această structură din Poliție a povestit că ultima întâlnire a avut loc la Ștefănești cu participarea a aproximativ 200 de elevi.

 

„Eu le-am propus colegilor o abordare mai informală, ei sunt mai reticenți când văd uniforma de polițist”, a explicat Daniela Gheorghiescu.

Odată captată atenția copiilor, polițiștii au fost surprinși de nivelul de informații deținute de cei mici: „copiii de astăzi au acces la un mediu de informații mult mai ridicat decât am avut noi”.

 

Sunt la curent cu tipurile de droguri, legale sau ilegale dar și cu țările din Europa în care cele nelegale sunt permise.

Cunosc și ce înseamnă bullying-ul însă nu conștientizează faptul că în spate este un comportament răutăcios și empatizează mai puțin.

 

Se abordează inclusiv teme despre educația rutieră, ultimele discuții fiind purtate cu privire la trotinetele electrice, interzise copiilor sub 14 ani: „lor li se pare că nu fac nimic greșit, mai ales celor sub 14 ani pentru că le asociază cu bicicletele”.

 

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au lansat un apel către elevi, părinți sau cadre didactice să sesizeze prin 112 price faptă de violență: „Noi suntem acolo”, a dat asigurări Daniela Gheorghiescu.

 

Copiii pot suna la 112 sau la telefonul copilului care este 119.