Prima acțiune a polițiștilor botoșăneni a avut loc astăzi, la o școală gimnazială din municipiu.
Poliția Română este partener în programul educațional național Școala Siguranței Tedi, prin intermediul căruia elevii de clasa I își însușesc informaţii utile pentru siguranţa personală.
Acesta se concentrează pe identificarea potențialelor riscuri, prezentându-le elevilor și părinților acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la școală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire.
Programul este la a cincea ediție, iar în acest an, la nivelul judeţului Botoşani, s-au înscris 32 clase din cadrul şcolilor gimnaziale din județ.
Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.
La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.
Activităţile educative desfăşurate în cadrul programului Școala Siguranței Tedi vizează siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanță.
Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Școala Siguranței Tedi. Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.
Primele activităţi în judeţul Botoşani au avut loc în data de 21 ianuarie 2020, la Şcoala Gimnazială nr. 11 Botoșani. Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost alături de elevii clasei întâi de la această unitate de învăţământ.
Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pe stradă, când sunt pietoni, cu bicicleta sau doar pasageri în maşină/ microbuz şcolar, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: