Amenzile sunt în valoare de 2.300 de lei.
În perioada 12 - 13 mai 2021, sub coordonarea Biroului de Siguranță Școlară, polițiștii de ordine publica și polițiștii rutieri au acționat pentru verificarea mijloacelor de transport școlar, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică in zona unităților de învățământ.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 86 de mijloace de transport și au fost instruiți cu privire la comportamentul în cadrul unităților școlare și în proximitatea acestora, peste 500 de elevi.
De asemenea, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.300 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: