Polițiștii au ieșit în stradă pentru a se asigura că botoșănenii NU consumă droguri - FOTO

Activitatea s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 18 iulie 2023.

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani se menționează că marți, 18 iulie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu reprezentanţi ai  Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o activitate preventivă în zona centrală a municipiului Botoșani.

 

Activitatea  a  avut ca scop creşterea gradului de informare al cetățenilor în legătură cu riscurile infracţionalităţii, fiind transmise în acest sens, recomandări preventive specifice.

 

Recomandările au vizat  prevenirea consumului de droguri, prevenirea victimizării prin trafic de persoane, normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecţie pentru prevenirea victimizării prin violență în familie şi consecinţele legale asociate comiterii de fapte antisociale. Cetățenii au fost informați cu privire la modul de sesizare a infracțiunilor, serviciile pe care le pot accesa în diverse situații și drepturile pe care le au în situația în care devin victime.

 

În cadrul activităţilor au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului  derulat de IPJ Botoşani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.