Periodic, poliţiştii botoşăneni verifică modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
Astfel, în perioada 22 – 25 august 2016, poliţiştii cu astfel de competenţe, din cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul de Investigaţii Criminale, au organizat şi executat o acţiune de verificare a persoanelor faţă de care au fost stabilite măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauţiune şi arest la domiciliu), de pe raza judeţului Botoşani.
La acţiune au participat 29 polițiști.
Aceştia au desfăşurat activităţi specifice, faţă de 84 de persoane, între care 12 arestați la domiciliu, 72 – control judiciar şi o persoană aflată sub control judiciar pe cauţiune.
Într-un caz, cu privire la persoane aflate sub control judiciar, a fost sesizată instanţa de judecată, cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse prin instituirea măsurii preventive, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.
Vezi și: Polițiștii botoșăneni, controale la persoanele supravegheate judiciar: Au găsit nereguli