Politicienii vor PEDEPSE mai mari pentru infracțiunile ”cu un puternic impact emoțional și social”

Infracțiunile violente, care au un impact major asupra victimelor, vor fi pedepsite mai dur, potrivit unui proiect legislativ ce a primit ieri votul decisiv al deputaților.

 

Astfel, pedepsele urmează să se majoreze cu o treime în cazul lovirii sau vătămării corporale a unui minor ori în cazul în care agresiunea are loc în public.

 

Codul penal urmează să se modifice, potrivit proiectului legislativ ce mai trebuie doar promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica, astfel încât “infracțiunile cu un puternic impact emoțional și social”, așa cum spune Lucian Bode, ministrul afacerilor interne și unul dintre inițiatorii măsurii, să fie pedepsite mai dur.

 

La modul concret, se vor mări cu o treime limitele pedepselor pentru lovire sau vătămare corporală în cazul în care:

 

-victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

-victima este un minor;

-fapta este săvârșită în public;

-făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

 

În plus, potrivit Avocatnet.ro, tot cu o treime se vor majora și pedepsele pentru hărțuire, atunci când acțiunea este îndreptată împotriva unui minor.

 

Prin proiectul de față se mai propune și majorarea pedepselor pentru încăierare. Astfel, participarea la o încăierare va putea fi pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani, față de închisoare cuprinsă între trei luni și un an sau amendă, pedeapsa de acum.

 

Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, prin violențe comise în public împotriva persoanelor sau bunurilor, pedeapsa va fi de închisoare de la un an la cinci ani. În comparație, pedeapsa pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, prin amenințări sau atingeri grave aduse în public demnității persoanelor, va fi închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

 

Dacă tulburarea ordinii și liniștii publice va fi comisă prin violență fizică de o persoană ce are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a unei persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.