Un îndemn care s-a transformat într-o adevărată poveste de liceu, pe care nu o vor uita niciodată.
Se întâmplă la Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe” din Botoșani, acolo unde o elevă de clasa a XII-a a ales să se dedice colegilor ei. Mai exact, Sorina-Ștefania Tudos, olimpică la nivel național, și-a împlinit un vis: acela de a ține un atelier de pictură în cadrul căruia elevii să dezlege tainele culorilor, o activitate care îi apropie și mai mult de drumul către icoană.
Astfel, în acest an, atelierul de pictură a fost ținut de Tudos Sorina-Ștefania în fiecare miercuri, de la ora 14.00. Simona a demonstrat că într-adevăr nimic nu este imposibil atunci când îți dorești cu adevărat.
Ea a ținut să-i încurajeze pe următorii pictori iconari.
Sorina Tudos este elevă în clasa a XII-a B și anul acesta s-a întors de la Bistrița cu Premiul al II-lea la Olimpiada Națională pe secția "Pictură de icoană" și de la Cluj cu Premiul al III-lea la concursul "Frumusețea" organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la ambele reprezentând Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe” Botoșani, a transmis Valentina Sava, secretar în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor.
"Acest atelier de pictură a fost un vis pentru mine încă din clasa a XI-a, când am început să pictez după ore cu alte eleve, care sunt în clasa a X-a acum. A devenit realitate cu ajutorul lor și al acestor simpatici și talentați copilași. Dorința mea cea mai mare a fost să le inspir încredere că POT și că SE POATE, că sunt capabili și nu trebuie să le fie frică în a picta. Pandemia mi-a furat mie acest privilegiu, însă mă bucur că le-am putut oferi eu asta la dublu, deoarece atelierul s-a ținut extrașcolar, iar pe lângă orele de pictură cu doamnele profesoare, au avut și o soră mai mare care să îi îndrume",
Sorina Tudos
Sorina a fost și președintele Consiliului Școlar al Elevilor, ea deținând un mandat de trei ani în care a realizat numeroase proiecte în echipă cu elevi și foști elevi ai Seminarului.
"Mulțumim pentru tot! Ne vei lipsi!", i-au transmis și colegii săi în încheierea ultimei ore de pictură a atelierului.