Poliţia şi Direcţia Copilului sesizate pentru un bebeluş abandonat

 

Inconştienţă din partea unei tinere din municipiu în vârstă de 23 de ani care şi-a abandonat copilul nou născut în Maternitate. Fata ajunsese la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati în noaptea de 25 martie.

Când au apucat-o durerile facerii botoşăneanca s-a prezentat la Maternitate în toiul nopţii când de altfel a dat naştere unui băieţel de peste 3 kilograme. A petrecut doar două zile în preajma fiului ei iar astăzi s-a făcut nevăzută. Conducerea unităţii medicale a sesizat atât organele de Poliţie cât şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. „Este vorba despre o pacientă din Botoşani de 23 de ani la al doilea copil, a venit de urgenţă în data de 25 şi a născut băieţel în noaptea respectivă. În cursul dimineţii de astăzi a părăsit spitalul, iar noi am sesizat asistenţa socială şi Poliţia ca şi procedură standard a spitalului”, a declarat Dorin Scladan, director coordonator  Secţia de  Obstetrică şi Ginecologie.
Din relatările cadrelor medicale tânăra mamă nu ar fi dat de înţeles că nu şi-ar dori copilul cum se întâmplă în majoritatea cazurilor de abandon. „Nu a relatat nimic, ştiu că mai erau câteva care vroiau să îşi lase copilul dar ele mai vorbesc că nu vor să îl ia după aia intră asistenţa socială şi le convinge să îşi ia copilul acasă, la ea chiar nu spusese nimic, chiar nu aveam suspiciuni”, a mai spus directorul Maternităţii. Urmează ca psihologii din cadrul Direcţiei Copilului să ia legătura cu mama pentru a o convinge să îşi ia fiul acasă.
CITEŞTE:
 Minoră din Botoşani naştere prematură la Maternitate