Medici „legaţi de mâini” pe viscol cu gravide şi dializaţi încăpăţânaţi

 

În ciuda numeroaselor şedinţe care au loc în general înainte de producerea efectivă a unei avertizări meteorologice şi a atenţionărilor cu privire la vreme rea cu ninsori şi viscol care au ca drept rezultat blocarea unor drumuri, echipajele de salvare sunt aglomerate de misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii medicale de urgenţă.

"Noi am respectat procedura"

Atât în decursul lunii decembrie cât şi la finele săptămânii trecute când zeci de drumuri au fost înzăpezite, echipele de salvare au fost nevoite să înfrunte viscolul şi nămeţii pentru a ajunge fie cu ATV-ul fie cu alte utilaje la gravide sau persoane care au nevoie de dializă. Asta în condiţiile în care au fost emise zeci de avertizări ca aceştia să fie preluaţi în siguranţă în unităţi spitaliceşti.
Chiar prefectul Costică Macaleţi s-a arătat nemulţumit de această situaţie şi a anunţat sancţiuni pe viitor. Din punctul de vedere al conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) procedura legală a fost respectată întru totul. „Noi am informat centrul de dializă Avitum, spitalele, Serviciul Judeţean de Ambulanţă să ia toate măsurile legate de zona lor de competenţă să nu apară situaţii din acestea nedorite şi să fie preîntâmpinate situaţiile astea neprevăzute. Dar din nefericire, ele există pentru că sunt mai mulţi factori care concură şi care sunt în ecuaţia respectivă, nu e numai DSP sau numai gravida sau numai medicul de familie şi apar şi situaţii din astea nedorite”, a declarat Silvana Tudorache.

"Multe dintre ele refuză şi chiar semnează refuzul"

Şefa DSP a mai afirmat că în cele mai multe dintre cazuri cadrele medicale se lovesc de refuzul pacientelor de a merge la spital mai devreme decât ar fi termenul cauzate pe de o parte de probleme familiale iar pe de altă parte de neîncrederea vis a vis de anunţurile meteorologilor. Mai ales că la ultimul episod, ninsorile s-au produs la început de primăvară. „Procedura am respectat-o, au fost atenţionaţi, au fost informaţi la timp să privească cu toată seriozitate condiţiile meteo nefavorabile. Dar apare şi partea cealaltă, multe dintre ele refuză şi chiar semnează refuzul de a veni la timp într-o unitate spitalicească unde să li se acorde asistenţă medicală de specialitate, motivat, au copii, familie, gospodărie”, a mai spus directorul DSP. Silvana Tudorache a mai afirmat că îmbucurător este faptul că nici una dintre persoanele care au avut probleme medicale nu a avut de suferit, drept urmare nici o viaţă nu a fost pusă în pericol.
CITEŞTE:
 Prefectul nemulţumit de acţiunile de deszăpezire anunţă sancţiuni