Poliţia Comunitară are jurist

 

angajati Politia ComunitaraÎn urma deblocării de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici  a postului de jurist din cadrul Poliţiei Comunitare Botoşani, în data de 2 februarie a avut loc concursul pentru ocuparea acestei funcţii. La examen a participat în mod paradoxal dat fiind criza locurile de muncă, un singur candidat, în persoana Elenei Apostol care a reuşit de altfel să obţină punctajul necesar pentru încadrare în post din data de 15 februarie. “În momentul de faţă la nivelul Instituţiei Poliţiei Comunitare Ioan OnuţuBotoşani au fost scoase la concurs două posturi, unul de jurist în cadrul instituţiei şi unul de şef de Serviciu de Ordine Publică, Pază, Bunuri şi Valori. Pentru postul de jurist am avut un singur candidat şi am reuşit să îl încadrez cu data de 15 februarie, nu înţeleg de ce nu au mai fost candidaţi, probabil că alţii nu au fost entuziasmaţi de o asemenea funcţie”, a declarat Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Comunitare Botoşani. În cazul funcţiei de şef serviciu pentru ordine şi pază, ANFP nu a aprobat deblocarea acestei funcţii drept pentru care a fost prelungit termenul de încadrare în funcţie cu încă o săptămînă de zile. În aceste condiţii deficitul de personal din cadrul acestei instituţii este de 22 de posturi rămase vacante situaţie care ar putea fi remediată în maximum două luni de zile.”Urmează să fie scoasă Legea Poliţiei Locale şi după aceea vom putea completa întreaga organigramă din cadrul instituţiei”, a concluzionat Ioan Onuţu. În prezent, Poliţia Comunitară funcţionează cu un număr de 145 de angajaţi.