Consilierii PSD par să o fi dat la pace cu PD-L

 

conferinta PSD - PNL Social-democraţii botoşăneni par să pregătească terenul pentru ruperea alianţei cu PNL din Consiliul Judeţean. Marţi la amiază preşedintele PSD Boroşani a emis un comunicat în care anunţă că „nu pot accepta un subiectivism exagerat la repartizarea banilor aferenţi unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ”, Deşi destul de evaziv, din acesta s-ar putea înţelege că aleşii social-democraţi din CJ nu mai sînt de acord cu împărţirea banilor conform înţelegerii iniţiale cu PNL prin care primarii liberali erau avantajaţi la distribuirea fondurilor. „L-a finalul săptămînii care s-a încheiat, împreună cu cei 10 consilieri PSD am insistat să purtăm discuţii cu celelalte formaţiuni politice (PNL şi PD-L) astfel încît prin negociere să găsim o soluţie cît mai echitabilă şi corectă de repartizare a resurselor bugetare. (...). Sper ca gestul consilierilor PSD-işti să fie înţeles la adevărata semnificaţie de către toţi cetăţenii acestui judeţ”, se arată în comunicatul semnat de senatorul Gheorghe Marcu. În acesta nu se precizează însă nici despre ce „gest” este vorba şi nici partidul alături de care consilierii PSD vor vota bugetul în CJ.