O asociere formată din două firme din Botoșani, SC Cornell’s Floors SRL și SC Comir SRL, și una din Alba Iulia, SC Aria Construct SRL, a câștigat licitația pentru noul pod peste râul Suceava.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că noul pod se va numi Podul Unirii, în cazul în care lucrarea va fi contractată în acest an.
Primarul Sucevei a spus că valoarea investiției este de 4.230.413 lei, adică aproximativ 900.000 de euro, iar perioada de realizare este de 24 de luni.
„Sperăm ca în doi ani de zile să avem acest pod foarte important”, a spus primarul Ion Lungu pentru News Bucovina.
În cazul în care licitația nu va fi contestată, contractul va putea fi semnat pe data de 19 decembrie 2018.
Podul se va realiza într-o secțiune a râului Suceava aflată la 310 m aval de ecluza existentă și la 65 m aval de confluența râului Suceava cu râul Cetății. Amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Suceava. Podul (inclusiv rampele de acces) va ocupa o suprafață de 2038 mp aflată în proprietate publică.
Lungimea totală a podului va fi de 104,4 metri, lățimea de 11,20 metri, din care partea carosabilă va fi de 7,80 metri, cele două trotuare vor fi de 1.50 metri fiecare, iar lisa parapetului va fi de 0,20 metri.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: