Plimbare pe Bulevardul Mihai Eminescu : Un botoșănean s-a dat în stambă în fața Poliției

Nu numai tinerii fac exces de zel și se fac de râs. Există și cazuri în care ”eroii” acestor scandaluri au creștetul cărunt. Pare însă că viața nu i-a învățat prea multe. 

 

Este și cazul unui botoșănean de 62 de ani, P.I. după inițiale, care se plimba pe Bulevardul Mihai Eminescu în noaptea de duminică spre luni, 1 august, undeva în jurul orei 2:00. El a fost oprit în trafic pe cea mai circulată arteră din municipiu de către polițiștii rutieri. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de  0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat deplasarea la o unitate medicală, în vederea  recoltării probelor biologice de sânge, necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citește și: Botoșănean mort de beat, plimbare cu mașina pe Bulevard, în zorii zilei