Șefa de la Județ, ultimul discurs public la Ziua Armatei: Să privim cu încredere spre viitor VIDEO 

Doina Federovici s-a aflat printre vorbitorii de la Ziua Armatei Române care a fost marcată la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial. 

 

Și a fost practic ultima sa participare la Ziua Armatei, în calitate de președinte al Consiliului Județean Botoșani. 

 

Redăm mai jos mesajul integral al Doinei Federovici la Ziua Armatei: 

 

”Ziua de 25 octombrie este o zi în care nu doar onorăm trecutul, ci și reafirmăm angajamentul nostru față de valorile pe care le apără cu atâta dăruire militarii noștri. Astăzi, ne aduce aminte de bravii noștri militari, care au pus patria mai presus de propria viață. Ei merită respectul și recunoștința noastră, iar omagiul pe care îl aducem supraviețuitorilor celui de-Al Doilea Război Mondial este o dovadă a respectului nostru pentru valorile pe care le-au apărat cu atâta devotament. Dragostea lor față de neam este o sursă de inspirație pentru tânăra generație, un exemplu de dăruire și onoare pentru fiecare dintre noi.

 

În aceste vremuri crunte, în care războiul persistă la granița noastră, înțelegem mai bine ca oricând rolul Armatei. Ea este un bastion de stabilitate și securitate. Asemenea bravilor veterani ai celui de Al Doilea Război Mondial, militarii de astăzi contribuie la scrierea istoriei. De aceea, trebuie să cinstim trecutul și prezentul, dar și să privim cu încredere spre viitor.

 

În numele Consiliului Județean Botoșani, transmit cele mai călduroase urări de sănătate și putere tuturor militarilor români. Vă mulțumim pentru devotamentul și sacrificiul dumneavoastră, pentru fiecare zi în care ați ales să serviți țara noastră cu onoare și curaj și să fiți, alături de noi, Calea sigură pentru România! Calea Sigură pentru Botoșani!

 

Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Armata României și să ne călăuzească spre un viitor în care valorile noastre să rămână intacte!

La mulți ani, dragi militari!

La mulți ani, Armata Română!