Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO 

Este ultima zi de activitate în fruntea Consiliului Județean Botoșani pentru actualul președinte, Doina Federovici. 

Luni, pe 28 octombrie va depune jurământul președintele ales, Valeriu Iftime. 

 

Înainte de a preda ștafeta, Doina Federovici a ales să își încheie mandatul prin punctarea unor realizări pe care le-a avut. Astăzi, a fost și despre investiții în sistemul medical botoșănean. 

 

Una dintre acestea este un laborator de microbiologie care a fost înființat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Mavromati. 

A fost o investiție a Companiei Naționale de Investiții (CNI) realizată prin Consiliul Județean Botoșani, cu o valoare de 4 milioane de lei. 

 

Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.

„Este o investiție a Consiliului Județean, care a fost condus de către dna președinte Doina Federovici. Îi mulțumim pentru această importantă realizare. Este un laborator nou modern, s-au investit peste 4 milioane de lei. Suntem bucuroși că laboratorul funcționează în această clădire nouă, modernă. Ținem să-i mulțumim dnei președinte pentru întregul sprijin”

 

Șefa Județului a dezvăluit la finalul ceremoniei religioase oficiată de părintele Cristian Buhaciuc că acest laborator de microbiologie este una dintre investițiile din sănătate din acest mandat, cărora aproape că le-a pierdut șirul. 

 

Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.

„Această investiție aduce un nou plus. Am ținut extrem de mult să avem o clădire nouă pentru laboratorul de microbiologie și iată că s-a și întâmplat acest lucru. Este dotată cu toate cele necesare și credeți-mă pentru mine investițiile în zona de sănătate nu au fost o datorie, ci au fost o promisiune de suflet pe care am făcut-o botoșănenilor la începutul mandatului de președinte”

 

Cu ajutorul aparaturii medicale performante din acest laborator, medicii vor scurta timpii de diagnosticare, în interesul strict al pacienților care astfel vor beneficia de o îngrijire imediată.